L'Equipe: "Franta este la PUTERE! Blanc a transformat Franta!"
FRANTA 2-0 ROMANIA / "Franta este la putere", a titrat L'Equipe dupa meciul cu Romania.
Franta este prima in grupa, exulta francezii dupa victoria in fata Romaniei. Laurent Blanc a reusit sa transforme Franta, care a revenit la echipa incantatoare din trecut. Blanc a avut tactica castigatoare si a reusit sa le insufle elevilor sai increderea de care aveau nevoie.
"Les Bleus respira", a notat rmc.fr. "Stade de France nu mai este blestemat pentru echipa Frantei. Invingatoare in fata Romaniei, Franta si-a oferit o gura imensa de aer proaspat in cursa pentru calificarea la Euro-2012. Concentrati asupra sarcinilor lor defensive in prima repriza, jucatorii lui Lucescu si-au scos nasul la inceputul reprizei a doua, cand Florescu a sutat puternic, in minutul 47. Avand in vedere desfasurarea jocului, fantoma Belarusului nu a intarziat sa planeze deasupra Stade de France. Mai ales cand Pantilimon a facut minuni: mai intai la un sut al lui Valbuena, pe care l-a deturnat magistral in bara, apoi aparand de doua ori in fata lui Samir Nasri (minutul 59). Show-ul portarului roman a durat doar un minut, dar a parut sa-i demoralizeze pe tricolori. (...) Lansat bine de Alou Diarra, Remy a reusit in sfarsit sa-l pacaleasca pe Pantilimon, in minutul 83", mentioneaza rmc.fr.
"Les Bleus la putere", a titrat L'Equipe. "Pentru prima data dupa aproape un an, echipa Frantei a castigat in sfarsit pe ceea ce trebuie sa devina stadionul sau. Impotriva unei nationale a Romaniei repliate in propria jumatate de teren, francezii s-au lovit de aceeasi problema pe care au avut-o in fata Belarusului, in urma cu o luna. Cum sa elibereze spatiile si sa creeze brese fara sa se puna in pericol? Trebuie sa ii recunoastem meritele lui Laurent Blanc. Nici Remy, nici Gourcuff, nici Payet nu au fost titulari. Primii doi au marcat, iar al treilea i-a pasat decisiv lui Gourcuff, la prima sa selectie. Iata echipa Frantei in fruntea grupei. Cu un zambet. O alta imagine pe care nu am vazut-o de mult timp", mentioneaza jurnalul francez.
"Les Bleus se impun in durere in fata Romaniei" este titlul de pe site-ul football.fr, in timp ce Le Temps a notat ca "Blestemul Stade de France a luat sfarsit". "Incapabila sa se impuna pe Stade de France de la 14 octombrie 2009, echipa Frantei a suferit, sambata, in meciul cu Romania, din preliminariile Euro-2012, si i-a luat ceva timp sa puna capat blestemului pe acest stadion. Pentru ca de cand a invins Austria, scor 3-1, Franta a fost incapabila sa se impuna in fata Irlandei (scor 1-1), Spaniei (0-2) si Belarusului (0-1)", a adaugat Le Temps.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News