Scara B a fost lider de audiență aseară, în intervalul 21:36 – 22:28, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 6.9 puncte de rating și 22.1% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.4 puncte de rating și 20.5% share.

În încercarea de a-i lua fața la casting lui Vlaga, Dan ajunge să fie pălmuit serios în timpul audiției și decide să renunțe la rolul promițător din cariera sa de actorie: „Am refuzat rolul. Aștept ceva mai... mare. Are palma grea!”. Săptămâna viitoare, aventurile vecinilor de la Scara B continuă cu noi peripeții de neratat.

Nu ratați joi, de la 21:30, un nou episod din Scara B. Serialul poate fi urmărit, în avans, pe VOYO.