Ca orice vecini care se respectă, și cei din Scara B se întâlnesc în cadrul unor ședințe de bloc, unde discută nevoile locatarilor și soluționarea problemelor. Astfel, în episodul din această seară, majoritatea va decide: este nevoie de un aparat de bronzat! Însă, solarul va aprinde o mulțime de discuții printre vecini, privind ordinea în care îl vor folosi. „Cine plătește, se prăjește!”, va propune doamna Henter, pentru a stabili un criteriu de departajare.
Tot la ședința de bloc, Vlaga va afla secretul lui Dan: și el este actor! „Cu timiditatea mori de foame în meseria asta. Tupeu, nerușinare, asta îți trebuie. Să mai zici că nu există destin, ține aproape, star te fac!”, îi va promite Vlaga tânărului său coleg de breaslă. Șansa va face ca cei doi să ajungă la același casting. Regizorul și producătorul comediei Scara B, Dragoș Buliga, va apărea, în acest episod, și în fața camerei: „pe Dan nu l-am văzut niciodată așa bine. Bravo”.
Iar dragostea nu ține cont de vârstă sau de distanță! Doamna Azzali va cunoaște online un bărbat din India. Femeia va fi pregătită să facă tot ce-i stă în putință pentru a-i fi pe plac, spre disperarea fiicei sale care îi va spune: „Ai dat în mintea copiilor, chiar așa? Au dat și la știri, este schema classique! Îți cere niște bani și dispare!” .
Aventurile locatarilor din Scara B sunt de neratat! În fiecare joi, de la ora 21:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO.