Dinamo București – Universitatea Craiova, derby dezechilibrat? Vezi pariurile noastre! (P)

Dinamo București – Universitatea Craiova, derby dezechilibrat? Vezi pariurile noastre! (P) Pronosticuri Sportive

Dinamo este pe jumătate căzută în prăpastia ligii secunde, perspectivele fiind sumbre pentru una dintre cele mai importante echipe din fotbalul românesc. Speranțe există în teorie, însă dacă ne uităm la clasament și la program, sentimentul principal este cel de resemnare. Astăzi, ar fi un miracol ca “dinamoviștii” să câștige.

Vrei să afli cum să câștigi la pariuri în mod constant? Vezi aici strategiile și sfaturile noastre!

B-ul?

Se pare că toate blestemele suporterilor adverși au ajuns-o din urmă pe Dinamo București. Una dintre cele mai importante echipe din România, o forță de temut a trecutului din ce în ce mai distant, Dinamo a ajuns o epavă.

Evident, sigla aduce aminte de fosta mare campioană, numele poate impune în continuare respect. În rest, totul este haos.

Dinamo vine după 5 înfrângeri consecutive, în care a primit cel puțin două goluri. Ocupă penultimul loc, având doar 12 puncte în 24 etape. Iar distanța până la locul de baraj, ocupat de FC U Craiova 1948, este de 11 puncte.

Lucruri înfricoșătoare pentru suporterii proprii.

Mai rău (dacă poate să existe un “mai” în acest context) este programul etapelor viitoare.

După acest derby cu Universitatea, o echipă de top, urmează deplasări la UTA, Rapid și CFR Cluj, plus meci acasă cu Sepsi.

În aceste condiții, este probabil ca Dinamo să se afunde și mai mult, iar play-out-ul să nu mai poată să fie o salvare.

Luni, “câinii” au pierdut 0-4 la Botoșani. Meciul nu a fost atât de dezechilibrat, statistic Dinamo arătând chiar mai bine. Însă, trupa din “Ștefan cel Mare” a părut foarte lentă, o echipă lungă care nu a realizat un pressing avansat și nu a știut ce să facă cu mingea.

Universitatea luptă pentru play-off.

Nici Universitatea Craiova nu o duce prea bine, deși situația celor două nu poate să fie comparată. Totuși, faptul că “juveții” ocupă locul 5 nu este tocmai mulțumitor, nu pentru o echipă care, în teorie, trebuia să se lupte la titlu.

Însă, Craiova are doar o victorie în ultimele 10 etape, palmares dezamăgitor.

Oltenii au șanse mari să termine în top 6. Valoarea lor este indiscutabilă, lotul unul foarte valoros, iar Reghecampf este un antrenor excelent, cu multă experiență.

Sub comanda lui, deși rezultate sunt slabe, jocul a fost pe alocuri impresionant.

Sâmbătă, Craiova a remizat 1-1 cu CFR Cluj, marcând golul egalizator la ultima fază, în minutul 96. Însă, Universitatea a dominat complet acea întâlnire, a avut 62% posesie și un raport al șuturilor spre poartă de 11-6.

Astfel, moralul ar trebui să fie ridicat.

În plus, Craiova a avut două zile în plus de odihnă, lucru care va conta în acest program foarte încărcat.

Valoarea echipelor, forma de moment, moralul, starea fizică, toate indică spre o favorită clară: Universitatea Craiova. Pentru 2 solist avem o cotă de 1.55, excelentă.

FC U Craiova 1948 – FC Botoșani, meci între două echipe în formă.

FC U Craiova 1948 pare renăscută, deși se află tot pe locul 14, unul de baraj. Însă, perspectivele echipei sunt din ce în ce mai luminoase.

Craiova a făcut meciuri foarte bune în acest sezon, pierzând 2-3 la Farul Constanța, însă apoi câștigând 1-0 cu FC Argeș, în precedentul meci de pe teren propriu.

Iar duminică, FC U Craiova a remizat 2-2 la FCSB, după o prestație solidă.

Poate să existe un lucru negativ, faptul că au fost egalați în prelungiri, după un penalty transformat de Keseru. Însă, Craiova a jucat bine, s-a aparat exact și a făcut mai puține gafe decât în trecut.

Astfel, nu cred că moralul o să fie scăzut, dimpotrivă.

FC Botoșani este pe locul 4, fiind aproape sigură de o prezență în play-off. Însă, campionatul nu s-a terminat, iar obiectivul moldovenilor este loc 3, care duce în cupele europene.

Botoșani a fost excelentă în acest an calendaristic, obținând 7 puncte din 9 posibile. Remiza a fost 1-1 la CFR Cluj, un rezultat pozitiv după un joc bun.

Etapa trecută au câștigat 4-0 cu Dinamo. Evident, oponenții au fost modești, așadar nu sunt un punct de reper corect.

Însă, faptul că trupa lui Croitoru a marcat cu atât de multă lejeritate, este un plus.

Mai există un argument în favoarea oaspeților: Botoșani este una dintre cele mai bune echipe din campionat pe teren străin, cedând un singur meci în 12 deplasări (1-3 la FCSB).

Consider că vom vedea un meci spectaculos, însă două echipe în formă. Pontul zilei de astăzi merge pe “over 1.5 goluri”, la o cotă de 1.50 (Betano)

Alte pronosticuri fotbal pentru astăzi: Avem două meciuri foarte interesante în Premier League, pentru care am găsit două cote atractive: Liverpool – Leicester total goluri 1-4, la o cotă de 1.40 și Wolverhampton – Arsenal gazdele marchează, la o cotă de 1.50. Acestea pot să fie jucate în combo.

Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!