Dramatismul neputinței. Ponturi pariuri pentru meciurile zilei în Liga 1 (P)

Dramatismul neputinței. Ponturi pariuri pentru meciurile zilei în Liga 1 (P) Pronosticuri Sportive

Lupta în Liga 1 nu a fost niciodată mai strânsă. Nu mă refer la titlu, deoarece acolo CFR pare că a tranșat timpuriu disputa, ci pentru play-off, unde 8 echipe se duelează pentru 4 locuri. Ne așteaptă 9 etape dramatice, cu Botoșani, Craiova, UTA, Farul sau Rapid în rolurile principale. Pronosticurile zilei au fost preluate din oferta casei de pariuri Unibet.

Universitatea Craiova – Rapid București

Craiova se confruntă cu un focar de coronavirus în cadrul lotului, însă, momentan, partida nu a fost amânată. Universitatea are 13 sau mai mulți fotbaliști apți de joc, așadar nu se încadrează în criteriul care le-ar fi permis o reprogramare, deși până la ora meciului se pot schimba multe.

Vestea bună este că 9 dintre fotbaliștii pozitivi au ieșit din carantină joi. Astfel, Bancu, Papp, Crețu, Koljic, Screciu și Căpățână sunt teoretic disponibili pentru acest meci, însă nu vor avea pregătirea fizică pusă la punct.

Vătăjelu este aproape sigur indisponibil, terminând carantina chiar în ziua meciului. Nistor lipsește.

Astfel, Reghe o să aibă mari probleme în ceea ce privește primul 11. Craiova oricum se află într-o situație grea, este doar pe 5 în clasament, iar un nou pas greșit poate să însemne ratarea play-off-ului.

Acest lucru ar fi chiar dramatic pentru o echipă care în vară avea ca obiectiv titlul.

Există și părți bune. Deși Craiova vine după 7 etape fără victorie, în general jocul prestat a fost de mare calitate, în multe partide având ghinion.

În plus, Craiova a realizat transferul iernii în fotbalul autohton, fiind adus Marian Copilu, președintele care a fost arhitectul proiectului CFR Cluj. El vine la Craiova pentru a creiona o echipă de titlu.

Rapid, spre play-off?

Rapid București începe noul an de pe locul 7, așadar în afara play-off-ului. Însă, îngrijorarea nu ar trebui să fie crescută, ținând cont că distanța până la Voluntari, ocupanta poziției a 3-a, este de doar 5 puncte.

Giuleștenii au terminat 2021 modest, cu un singur succes în ultimele 6 etape, 2-0 cu Argeș. Suporterii așteaptă un joc mai apropiat cu cel din vară, iar dorința lor este posibil să se transforme în realitate.

Rapid s-a mișcat excelent pe piața de transferuri, aducând câțiva jucători foarte interesanți. Fundașul dreapta argentinian Acuna, fundașul Răzvan Onea, atacantul Vojtus și mijlocașul central Kait au întărit rândurile bucureștenilor, ultimul fiind chiar om de națională (ce e drept, a Estoniei).

Pentru partida de astăzi există câteva absențe: Alexandru Ioniță, Cătălin Hlistei, Dragoș Grigore și Claudiu Belu fiind toți indisponibili.

Avem câteva variabile importante aici. Craiova vine după o perioadă de haos, majoritatea fotbaliștilor din lot stând în carantină. Nu se știe forma echipelor după cantonamentele din iarnă, unele putând să aibă nevoie de timp de reacomodare cu Liga 1. Nu se știu informații despre echipa de start aleasă de Reghecampf, dacă va risca sau nu să introducă fotbaliști proaspăt reveniți la antrenament.

În aceste condiții, pariul va merge pe goluri, deoarece partida pare spectaculoasă (avem ca reper și meciul tur, 1-2). Peste 1.5 goluri are o cotă de 1.44, potrivită pentru un combo.

UTA Arad – Gaz Metan Mediaș

UTA poate să fie considerată cea mai ghinionistă echipă din Liga 1. Arădenii sunt doar pe 9 în clasament, însă au șanse reale de play-off, fiind la doar 5 puncte sub ocupanta locului 6, Farul.

În plus, jocul lor a fost constant bun.

Rezultate au fost însă antitetice cu această evoluție pozitivă. UTA vine după 8 etape fără victorie, serie cumva incredibilă.

Echipa gazdă a practicat în general un fotbal de calitate. A condus 1-0 la Voluntari (însă s-a văzut învinsă 1-2), a fost echipa mai bună la FCSB (însă a fost învinsă 1-2 prin acele penalty-uri acordare controversat de arbitru), a fost echipa mai bună la Craiova (0-0) și a dominat clar pe Argeș (însă a pierdut 0-1, în ciuda ocaziilor mari ratate).

Este timpul pentru puțină normalitate, iar UTA pornește mare favorită în acest meci.

Gaz Metan Mediaș se luptă să se salveze de la retrogradare. Medieșenii sunt doar pe locul 13, așadar o să aibă emoții până târziu în primăvară. Oaspeții au doar 5 victorii în 21 de etape, având noroc că există 3 echipe chiar mai slabe decât ei.

În ultima etapă, Mediaș a remizat 1-1 acasă cu Universitatea Craiova, rezultat norocos însă irelevant în contextul meciului de astăzi.

După un cantonament de o lună, forma din 2021 se șterge cu buretele.

Consider că UTA este favorită. Arădenii au jucat constant bine în prima parte a campionatului, iar după atâtea etape de chin, este cazul să vină și o victorie.

1 solist are o cotă atractivă de 1.65.

Biletul zilei de sâmbătă: avem câteva meciuri interesante și pe plan internațional. Sevilla – Celta Vigo 1 solist are o cotă de 1.70, în timp ce Bayer Leverkusen – Augsburg 1 solist are o cotă de 1.45. Într-un combo, iese o cotă excelentă de 2.46.

Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!