N-au vazut asa ceva in viata lor! Cat sufera motociclistii de enduro in a doua zi de Romaniacs
Batalia pentru primul loc se muta in muntii Parang. Riderii trebuie sa ajunga la Petrosani
A doua zi a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, ii poarta pe motociclistii nebuni prin muntii Parang. Au plecat la 6 dimineata din Sibiu si trebuie sa ajunga la Petrosani. In total ii asteapta pana la 194 de kilometri de traseu imposibil de parcurs pentru un om normal. Pana la jumatatea traseului ai si aparut primele surprize. Neamtul Andreas Lettenbichler a preluat conducerea dupa ce liderul Graham Jarvis a pierdut prea mult timp la o urcare dificila. Jarvis a revenit pe primul loc la urmatorul obstacol, dar concurenta e mare. Primii 4 rideri de la clasa Pro sunt despartiti de doar 2-3 minute.
CUM A PIERDUT JARVIS PRIMUL LOC
“E cea mai grea editie de pana acum. N-am vazut asa ceva in viata mea”, se plangea britanicul Jarvis dupa prima zi de enduro prin padure. Jarvis e lider in clasament dupa ce a terminat pe primul loc ziua 1, in fata lui Andreas Lettenbichler si Alfredo Gomez. Spaniolul e pentru prima data la Romaniacs, dar se descurca de minune sa navigheze dupa GPS.
Prima zi a fost atat de dificila incat doi dintre castigatorii prologului de marti, Jonny Walker si Ben Hemingway au ramas fara benzina pe traseu. Au avut noroc cu riderii de la clasele Expert si Hobby, care s-au oprit sa-i ajute cu benzina. Cei doi s-au chinuit sa urce cu rezervorul aproape gol o sectiune dificila, despre care castigatorul din 2010, Chris Birch, spunea ca “unui om normal i-ar fi imposibil sa o urce pe picioare, fara ajutor.”
Nici castigatorul Prologului, Paul Bolton, n-a prea avut noroc miercuri. S-a ratacit de cateva ori si a terminat prima zi pe locul 7. Dintre romani, cel mai bine a mers Mani Gyenes. Romanul a plecat in prima zi de pe locul 17 si a terminat pe 4. Gyenes spune ca vrea doar sa termine pentru a 10-a oara cel mai dur raliu hard enduro din lume si nu se gandeste la podium.
ASA A FOST PRIMA ZI DE OFF-ROAD LA RED BULL ROMANIACS
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News