Scene INCREDIBILE in Romania la cel mai nebun raliu enduro din lume! Sambata, la Sport.ro, ai imagini de SENZATIE de la Red Bull Romaniacs
Cum s-a derulat cea de a noua ediţie a celui mai dificil raliu hard enduro din lume şi cum a reuşit Graham Jarvis să egaleze recordul de victorii deţinut de Cyril Despres vedeţi duminică, la 9:30, pe Sport.ro. Iar dacă rataţi difuzarea matinală, puteţi să îi urmăriţi la lucru pe cei mai buni rideri din lume duminică noapte de la 00:30.
Cu un Prolog desfăşurat în faţa a 14.000 de oameni şi câştigat de copilul minune al enduroului extrem Jonny Walker, Red Bull Romaniacs 2012 a debutat incendiar pe 13 iunie în centrul Sibiului. A fost urmat de patru zile în munţi două din ele având traseele conturate în munţii Lotrioara, mai precis în jurul staţiunii Voineasa.
Cu multe puncte în care s-a ajuns la peste 2.000 de metri altitudine, traseul din ediţia a noua le-a oferit riderilor privelişti unice unele din ele văzute până acum doar de ciobani şi vânători. Toate aceste peisaje le puteţi vedea şi voi urmărind highlightul.
Cât de dificile au fost pentru rideri proţiuni din traseu precum “appetizer”, “please no rain” sau urcarea de pe Guşteriţa descoperiţi în imaginile difuzate weekendul acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News