"Stroe si Novak au defrisat stejarii!" Suporterii au protestat in fata stadionului Arcul de Triumf! Ce acuza fanii si care a fost reactia Ministerului Tineretului si Sportului
Fanii rugby-ului din Romania sunt nemultumiti ca noua arena de la Arcul de Triumf va fi administrata de Ministerul Tineretului si Sportului.
Suporterii, dar si actuali si fosti componenti ai echipei nationale cer ca noua arena sa ramana in administratia Federatiei Romane de Rugby, asa cum s-a intamplat si cu vechea arena.
"Noi, stejarii, ne simtim ca acasa aici, nu poate sa ne invinga nimeni daca jucam aici si sper sa ramana al nostru.
Sunt pline aici stadioanele de fotbal in bucuresti si de ce sa vrei sa joci la stadionul de rugby, care e singurul stadion unde noi putem juca?
Sper ca ne lasa pe noi sa fim stadion de rugby si sa fie stadionul nostru, nu sa dea la fotbal inca un stadion", a declarat Johan Van Heerden, component al nationelei de rugby a Romaniei.
De asemenea, si fostul jucator al nationalei si in prezent profesor universitar, Nicolae Ungureanu, s-a aratat foarte deranjat de aceasta situatie si a explicat ca acest stadion a fost dintotdeauna casa nationalei de rugby si, dupa cum considera el, asa ar trebui sa ramana.
"In momentul acesta, noi suntem fara radacini, ganditi-va ca noi trebuie sa transmitem copiilor, oamenilor, ceva. Daca ramanem fara radacini, daca ramanem fara stadion, ce ne mai ramane noua?
Ganditi-va ca pe acest stadion nu exista iarba. ne dezbracam in aer liber, ganditi-va ca faceam dus in exterior si dintr-o data cineva ne intinde o mana si ajungem la normalitate.
Si in momentul in care noi putem in sfarsit sa ridicam capul si sa privim oamenii in fata, cineva spune: nu, ramaneti afara in continuare! Pai suntem afara mereu.
Acest stadion este casa noastra si o vrem inapoi!
Ar trebui intrebat domnul Stroe care intr-o discutie telefonica m-a intrebat direct: ce va deranjeaza, domnule, daca joaca si FCSB o data la doua saptamani aici? Adica daca devine practic terenul lui FCSB.
I-am zis, domnule nu ma deranjeaza, dar unde joaca cele 11 nationale ale romaniei de rugby, unde se disputa finalele, cupele si finalele cupelor si campionatelor de rugby?", a declarat Ungureanu.
Mesajul afisat de fani a fost adresat ultimilor doi ministri ai Sportului, Ionut Stroe si Edward Novak.
"Stroe si Novak au defrisat stejarii", au transmis fanii.
Ministerul Tineretului si Sportului a emis un comunicat de presa in care a transmis ca un stadion care este construit din bani publici nu ar trebui sa fie folosit de o singura federatie, ci pentru dezvotarea tuturor sporturilor.
"In ultimele saptamani, Ministerul Tineretului si Sporturilor a fost tinta unei serii de atacuri in legatura cu preluarea Stadionului “Arcul de Triumf” si intentia de a-l administra mai departe in acord cu obligatiile care ii revin, ca autoritate a statului roman. Revenim cu o serie de precizari asupra situatiei.
Trebuie precizat ca organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor administratiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, raspunderea administrativa, serviciile publice, precum si unele reguli specifice privind proprietatea publica si privata a statului sunt reglementate de Codul Administrativ.
In conformitate cu prevederile acestuia, entitatile care exercita dreptul de proprietate publica a statului sunt reprezentate de Guvern, prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, dupa caz, pentru bunurile apartinand domeniului public al statului. De asemenea, in conformitate cu prevederile aceluiasi Cod Administrativ, autoritatile prevazute mai sus au obligatia de a solicita incetarea folosintei gratuite si restituirea bunului, atunci cand interesul public legitim o impune.
Stadionul “Arcul de Triumf” este proprietatea statului roman, administrata de Ministerul Tineretului si Sportului, situatie de fapt si de drept care nu poate fi contestata. Federatia Romana de Rugby a primit dreptul de folosinta gratuita, pe o durata determinata. In pregatirea Campionatului European de Fotbal 2020, la care Romania participa in calitate de coorganizator, Stadionul “Arcul de Triumf” a fost inclus in programul de reabilitare la care tara noastra s-a angajat, ca atare aceasta folosinta gratuita a incetat, in virtutea interesului public legitim. Nu exista prevederi legale care sa impuna revenirea la situatia anterioara retragerii folosintei gratuite asupra acestui obiectiv, dimpotriva, interesul public legitim continua sa primeze.
O investitie de 37 de milioane de euro a fost realizata din banii contribuabililor romani si europeni, cu scopul de a gazdui meciurile EURO2020. Pe langa renovarea terenului si a tribunelor, s-au realizat si facilitati suplimentare, parte integranta a acestui obiectiv: parcari subterane moderne, terenuri de antrenament, sala de conferinte, spatii pentru oficiali, sali pentru presa, centru de medicina sportive, sali VIP, restaurant, muzeu, hotel pentru sportivi, spatii tehnice, adapost de protectie civila. Investitia realizata a inzecit valoarea stadionului Arcul de Triumf, care s-a transformat dintr-un simplu stadion intr-un centru sportiv complex. A devenit, astfel, un obiectiv nou, complet diferit de cel initial.
Nu poate fi acceptata ipoteza ca o persoana juridica de drept privat, respectiv o singura federatie sportiva, sa incerce sa forteze primirea dreptului unic de folosinta gratuita asupra acestui centru sportiv si sa obtina venituri de pe urma sa. O astfel de situatie ar fi profund nedreapta fata de contribuabilii romani si fata de celelalte sporturi. Scopul unei federatii sportive este sa dezvolte un sport, sa asigure continuitatea acestuia si sa aduca rezultate cat mai bune pe plan international.
Federatia Romana de Rugby va beneficia in continuare de prioritate fata de alte sporturi in folosirea gratuita a stadionului pentru meciuri si antrenamente, ca atare pregatirea sportivilor si activitatea competitionala nu vor avea de suferit. In virtutea aceluiasi interes public legitim, sporturi si sportivi care aduc mandrie tarii prin performanta si medalii, in ciuda faptului ca se antreneaza in conditii mai slabe sau in spatii inchiriate, vor primi dreptul de a se pregati aici sau de a-si desfasura competitiile.
Ministerul Tineretului si Sportului sprijina sportul si sportivii romani si nu poate accepta situatia ca anumite persoane sau grupuri de interese sa realizeze profit de pe urma unei investitii a statului. Scopul nostru este ca toate sporturile sa aiba sanse egale, iar sportivii sa fie recompensati in baza performantei", a transmis Ministerul Tineretului si Sportului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News