Pilierul sud-african Steven Kitshoff va pune capăt carierei sale extraordinare.
Kitshoff suferise o accidentare teribilă în Currie Cup
Clubul Stormers din puternicul campionat sud-african Super Rugby a anunțat că Steven Kitshoff se va retrage din activitate. Acesta suferise o accidentare serioasă la gât, în timpul unei partide jucate în Currie Cup, campionatul provincial al țării, anul trecut.
Rugbistul a suferit o operație și a trecut printr-o perioadă de recuperare îndelungată, dar testele medicale au relevat că o recidivă era probabilă, în cazul reîntoarcerii în activitatea sportivă de top, punându-i în pericol viața.
"Evident că e dezamăgitor că îmi închei cariera în acest mod, dar riscul pentru sănătatea mea era prea mare, după ce accidentarea de anul trecut m-a dus la doi milimetri de moarte. Am rămas cu sechele, nu îmi mai pot mișca normal gâtul și nu am dorit să îmi asum un risc imens. Aș fi vrut să mai joc, dar voi rămâne fanul Stormers și Springboks și consider că un nou capitol frumos se deschide în viața mea", a declarat Kitshoff.
A fost campion mondial în 2019 și 2023
Steven Kitshoff (33 de ani / 183cm, 120kg) este născut la Somerset West, Provincia Western Cape, Africa de Sud. S-a format la Hendrik Louw Primary School și Paul Roos Gymnasium și la nivel de seniori a evoluat la cluburile și selecționatele provinciale Western Province Rugby (2011-2015, 2017-2023, 2024-2025), Stormers Cape Town (2011-2015, 2017-2023, 2024-2025), Union Bordeaux Begles (2015-2017) și Ulster Rugby (2023-2024).
Pentru naționala Springboks el a strâns 138 de selecții internaționale, devenind campion mondial în 2019 (32-12 cu Anglia) și 2023 (12-11 cu Noua Zeelandă). În palmares mai are IRB Junior World Championship (2012), Currie Cup (2012), Rugby Championship (2019), United Rugby Championship (2022) și British & Irish Lions tour to South Africa (2021).
La Cupa Mondială din 2023, Africa de Sud a învins România, scor 76-0, al patrulea cel mai drastic rezultat înregistrat de "Stejari" la Cupa Mondială, după 0-84 cu Scoția (2023), Australia cu 8-90 (2003) și 8-85 cu Noua Zeelandă (2007).
Foto - Getty Images