Boxerul Amir Khan a refuzat-o pe Naomi Campbell!
Pugilistul englez Amir Khan, vicecampion olimpic in 2004, a refuzat sa faca o sedinta foto cu modelul Naomi Campbell, deoarece acest lucru nu se mumara printre prioritatile sale, antrenamentele fiind mult mai importante.
Khan, in varsta de 20 de ani, si Campbell trebuiau sa pozeze impreuna pentru revista de moda Vogue. Insa, pugilistul din Bolton, neinvins la profesionisti, a refuzat.
"Mi-ar fi placut sa o intalnesc. Este una din cele mai frumoase femei din lume. Insa sedinta foto era prea aproape de ziua intalnirii cu Scott Lawton, din 6 octombrie. Antrenamentul este prioritatea mea. Nu am dorit sa fiu distras in timpul pregatirii intensive", a explicat pugilistul.
El a spus ca i-ar placea sa traiasca aceasta experienta mai tarziu. "Am putea face asta mai incolo. Sau, daca vrea, Naomi poate veni sa faca meciul. Pot sa-i gasesc cele mai bune locuri din sala", a spus Khan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News