Sex sau fotbal? Spaniolii prefera mai mult fotbalul decat sexul!
Suporterii spanioli, in proportie de 72 la suta, prefera fotbalul mai mult decat sexul, conform unui studiu european care ii situeaza pe suedezi drept cei mai pasionati fani ai acestui sport, scrie Marca. Potrivit studiului Canon, 95 la suta dintre suedezi simt cea mai multa emotie si pasiune pentru fotbal. Mai mult de jumatate (63 la suta) isi planifica viata in functie de evenimentele fotbalistice, iar 88 la suta dintre ei au imbratisat sau sarutat o persoana necunoscuta in timpul unui meci de fotbal.
Spaniolii sunt fanii europeni cei mai superstitiosi si cei care isi pastreaza anumite tabieturi cand joaca echipele lor favorite cu 69 la suta, fata de 40 la suta media europeana. Sapte spanioli din zece prefera sa urmareasca un meci de fotbal decat sa faca sex. Sase din zece spanioli (63 la suta) isi planifica viata in functie de meciurile de fotbal. In schimb, doar noua la suta din spanioli isi aleg prietenii in functie de echipa de fotbal cu care tin. Procentul este mai mare insa la belgieni, 35 la suta dintre acestia recunoscand ca sustinerea unei anumite echipe este determinanta in alegerea prietenilor.
Unul din sase spanioli considera ca a face parte din galeria care sustine echipa favorita este ca si cum ar avea o relatie de cuplu. De asemenea, 61 la suta din spanioli recunosc ca printre personajele pe care le admira cel mai mult se afla jucatori de fotbal.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News