VIDEO: Atacul lui Souness asupra lui Rotariu, printre cele mai dure cinci faulturi din istoria fotbalului!
Steaua a trecut de formatia Glasgow Rangers in sferturile de finala ale Cupei Campionilor Europeni, cu scorul general de 3-2, meciul din Scotia fiind marcat insa de faultul lui Souness asupra lui Iosif Rotariu. Scotianul l-a faultat dur pe Rotariu, intrand cu talpa in abdomenul acestuia, la o faza petrecuta la mijlocul terenului. Souness, dupa fault, s-a plans arbitrului ca el a fost cel agresat.
"Am fost operat din cauza asta. El m-a lovit in prima repriza, la pauza mi s-a umflat piciorul, s-au spart niste ganglioni, imi curgea un lichid, se oprea, iar curgea. La pauza, domnul doctor Stanescu mi-a scos cu seringa lichidul ala acumulat si m-a pansat. La doua zile dupa meci am fost operat la Bucuresti.
Nu am lipsit mult de pe teren pe urma. Dupa ce am revazut faza de cateva ori, eu zic ca am avut mare noroc ca a fost doar atat. Stiu ca Souness era si antrenor la Glasgow. Il respect pentru ca era si un mare jucator. Era miza foarte mare atunci. Presiunea era mare pe ei, noi am condus cu 1-0 prin golul lui Lacatus, aveam si avantajul de la Bucuresti", a spus Rotariu pentru MEDIAFAX.
Steaua a pierdut meciul retur de la Glasgow, cu scorul de 1-2, dupa ce a castigat partida tur, cu scorul de 2-0, calificandu-se, astfel, in semifinalele CCE, faza a competitiei in care a fost eliminata de Benfica.
Faultul suferit de Maradona pe cand evolua la Barcelona, in 1983, provocat de Andoni Goikoetxea, supranumit "macelarul din Bilbao", este o alta intrare dura din topul amintit.
Un alt mijlocas care a ratat o buna parte dintr-un sezon, 1997-1998, a fost Roy Keane, de la Manchester United, dupa faultul comis asupra sa de Alf Inge-Haaland. Keane s-a razbunat in 2001 pe Haaland, fapta recunoscuta si in autobiografia irlandezului. Jucatorul scotian Ian Durrant a ratat trei sezoane dupa fractura provocata de Neil Simpson, in 1988.
Sursa citata aminteste ca unul dintre cele mai dure faulturi a fost al cel comis de portarul german Harald Schumacher asupra francezului Patrick Battison, la Cupa Mondiala din 1982, dupa care arbitrul nu a acordat nici macar lovitura libera.
Mijlocasul englez al echipei Newcastle United, Kevin Nolan, a primit direct cartonas rosu dupa ce l-a faultat dur pe atacantul nigerian al formatiei Everton, Victor Anichebe. Intrarea dura a englezului in meciul terminat la egalitate, scor 0-0, duminica, in Premier League, a determinat publicatia engleza sa intocmeasca topul celor mai dure cinci faulturi din istoria fotbalului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News