1 miliard de euro pentru Vinicius! Brazilianul se gândește acum serios la plecarea de la Real Madrid
Oferta din Arabia Saudită pentru atacantul madrilenilor este de-a dreptul exorbitantă.
Arabia Saudită i-ar fi făcut lui Vinicius o ofertă de 200 de milioane de euro pe an, timp de cinci sezoane. Potrivit presei spaniole, atacantul brazilian al echipei Real Madrid nu ar fi insensibil la această sumă.
Vinicius, în vârstă de 24 de ani, a fost abordat de oficialii Fondului de investiţii publice saudit (PIF) pentru a se afla de interesul său de a se alătura Saudi Pro League (SPL) cu un contract pe cinci ani în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon fix, plus bonusuri.
Pachetul ar include, de asemenea, un contract separat pe 10 ani pentru a deveni ambasador al Cupei Mondiale din 2034, care este de aşteptat să aibă loc în ţară, dar aceşti termen nu au fost încă discutaţi, scrie news.ro.
Urmează discuțiile între fondul de investiții din Arabia Saudită și Real Madrid
Deşi o ofertă oficială şi formală nu a fost încă făcută, Vinicius nu ar fi refractar şi a dat permisiunea PIF să abordeze Real Madrid.
Totuşi, pe lângă salariul uriaş pe care i-l va oferi, Arabia Saudită va trebui să îl ia de la Real Madrid, unde Vinicius Jr şi-a prelungit recent contractul până în 2027.
În cazul unei neînţelegeri cu Florentino Perez, saudiţii ar putea conta pe clauza de eliberare a jucătorului, care se ridică la un miliard de euro.
Potrivit ESPN, Real Madrid nu ar accepta niciun transfer sub această clauză.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News