ANIMO TITO! Vilanova se opereaza! Primele nume de pe lista Barcelonei! Cine se pregateste sa preia conducerea echipei:
Drama la Barcelona! Sefii clubului au anulat petrecerea de Craciun dupa ce au aflat ca Tito Vilanova este din nou bolnav de cancer! Se cauta inlocuitor chiar in aceste momente.
Barca nu are timp sa planga, desi pierderea lui Vilanova se anunta una grea. E antrenorul cu cel mai bun start de sezon din istoria clubului catalan cu 15 victorii si un egal in 16 partide, dar recidiva tumorii de la glanda parotida il face sa renunte imediat si sa se opereze.
Medicii sunt increzatori in ceea ce priveste sansele de reusita ale operatiei de joi! Interventia chirurgicala are un grad de risc mai scazut decat cea din noiembrie 2011, iar daca totul va merge conform planurilor medicilor, Tito Vilanova ar putea fi acasa, alaturi de familie, de Craciun.
Conform Marca, oficialii Barcei au intrat deja pe fir cu Pep Guardiola, care nu are niciun angajament semnat.
Dar daca cel mai titrat antrenor din istoria Barcei va refuza, sefii Barcei vor urma acelasi plan care a dus la numirea lui Vilanova. Adica sa il numeasca pe secundul sau la conducerea echipei.
Acesta este Jordi Roura, 45 de ani. Acesta a jucat 10 partide in tricoul Barcei sub comanda lui JOhan Cruyff, dar s-a retras din cauza unei accidentari din finala Supercupei Europei contra lui AC Milan.
Roura intocmea rapoarte pentru despre adversari pentru Guardiola si Vilanova pana in acest sezon, cand a devenit asistentul principal al lui Tito. E apropiat de jucatori si face parte din familia Barcei, cea care a devenit cea mai buna din istorie intr-un timp extrem de scurt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News