Aroganța lui Tchouameni la prezentarea oficială la Real Madrid. Ce a răspuns când a fost întrebat de oferta de la PSG
Aurelien Tchouameni a fost prezentat în mod oficial la Real Madrid.
Mijlocaşul francez (22 de ani) a efectuat vizita medicală la Madrid, apoi a fost prezentat oficial la clubul spaniol, semnând un contract cu gruparea madrilenă pentru următoarele şase sezoane.
Tchouameni a ajuns pe Santiago Bernabeu, în urma acordului dintre Real Madrid şi AS Monaco, în schimbul unei sume de 80 milioane euro plus bonusuri, după ce a disputat patru meciuri în Liga Naţiunilor cu Franţa.
După semnarea contractului cu Real Madrid, jucătorul a fost prezentat de preşedintele Florentino Perez, apoi a făcut o serie de declarații cu privire la transferul său.
"Am jucat cu numărul 8, dar acesta îi aparține lui Toni Kroos, așa că am ales numărul 18. Este o provocare, la alte echipe probabil aș fi avut garantat un loc de titular, dar am acceptat provocarea de aici", a declarat tânărul francez.
Aurelien Tchouameni a explicat și alegerea pe care a făcut-o, mărturisind că Real Madrid a fost prima lui opțiune, deși și PSG și l-a dorit pe francez.
"Din momentul în care Real Madrid a făcut o ofertă, nu am ezitat. Este cel mai bun club din lume, vom continua munca pentru a câștiga și mai multe trofee și titluri. Am avut oportunitatea să aleg, lui Mbappe i-am spus că prima mea opțiune este Real Madrid și a înțeles", a explicat Tchouameni.
#FútbolHD El mediocampista francés Aurélien Tchouaméni ya fue presentado oficialmente como nuevo jugador del Real Madrid.
— Habla Deportes (@HablaDeportes) June 14, 2022
pic.twitter.com/KHFS5OPEWr
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News