Avantaj Barcelona! Cum au ”răpus” catalanii trei granzi în lupta pentru transferul lui Haaland
Erling Haaland (21 de ani) ar putea pleca de la Borussia Dortmund la un club cu pretenții mai mari.
Mino Raiola, impresarul său, a dezvăluit că Barcelona, Real Madrid, Bayern și Manchester City sunt cluburile care l-ar putea transfera pe atacantul norvegian. Se pare că gruparea catalană ar avea un mare avantaj față de rivale.
Chiar dacă situația economică a clubului este una cât se poate de delicată, presa spaniolă scrie că Barcelona a făcut deja primii pași pentru transferul norvegianului. Joan Laporta a avut deja o întâlnire cu reprezentanții lui Haaland cu privire la un transfer.
Pentru a-l lua pe atacantul nordic, Barcelona trebuie să golească conturile. Chiar dacă are o cotă de piață de 150 de milioane de euro, Haaland ar putea fi disponibil pentru o sumă cuprinsă între 75 și 90 de milioane de euro, cât este clauza sa de reziliere.
Barcelona, în avantaj! Haaland e mai aproape de un transfer pe Camp Nou
Real Madrid nu îl are pe Haaland în ”capul listei” de transferuri, aceștia fiind concentrați pe posibilitatea de a-l aduce pe Kylian Mbappe, care va fi liber de contract în vară.
Cât despre Bayern Munchen, politica clubului este una cât se poate de clară: cei de acolo nu vor să plătească sume mari pentru comisioane și intermediarii transferului, lucru care, evident, l-ar deranja pe Mino Raiola.
Acesta îl reprezintă și pe Paul Pogba și a dezvăluit de ce acesta nu poate ajunge la Munchen: ”Nu este posibil pentru că mentalitatea germană este diferită. Ei nu vor să plătească salarii așa de mari. Germanii se află la baza piramidei internaționale a salariilor”.
Șanse reduse sunt și pentru un transfer la Manchester City, asta din cauza relației reci pe care o are Pep Guardiola cu Mino Raiola. Întrebat la o conferință de presă despre Haaland, antrenorul catalan nu a vrut să răspundă la întrebare, notează Sport.es.
”Ca antrenor e fantastic, dar ca persoană este un zero absolut, un laș”, a spus Raiola, în trecut, despre Guardiola.
„De doi ani ne gândim. Avem idei clare legat de locul în care trebuie să meargă Haaland. Nu trăim influențați de piața de transferuri. Putem influența piața cu un jucător precum Erling. Sincer, e un joc secundar, paralel cu fotbalul. Două zile de meci și cinci de zvonuri”, a spus Raiola pentru Sport 1, citat de Marca.
Haaland a jucat în 76 de partide pentru Dortmund, reușind să marcheze nu mai puțin de 74 de goluri, cifră la care se mai adaugă și 26 de assist-uri, în toate competițiile.
La 21 de ani, norvegianul este evaluat la 150 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News