Bale, intrat în dizgrație totală la Real Madrid! Galezului i-a fost luat numărul 11. Ce numere și-au ales jucătorii
Gareth Bale a pierdut numărul 11 la Real Madrid.
Gareth Bale (32 ani) s-a întors în această vară după un împrumut de un sezon la Tottenham. Randamentul galezului a fost bun în Anglia, în 33 de meciuri disputate în toate competițiile a marcat 16 goluri și a oferit 3 pase decisive.
Bale a susținut că a ales să joace pentru Spurs pentru a fi în cea mai bună formă pentru Euro 2020, iar planul inițial era să se întoarcă la Madrid. Însă la turneul final, Țara Galilor a fost eliminată în optimi de Danemarca, 0-4, iar extrema nu a reușit să marcheze niciun gol la această ediție a Campionatului European.
Chiar dacă l-a regăsit pe Carlo Ancelotti la Madrid, primul antrenor pe care l-a avut pe Santiago Bernabeu, în 2013, Bale nu a fost primit cu brațele deschise la clubul alături de care a câștigat 4 Champions League.
În meciurile de pregătire, superstarul galez a fost surprins cu numărul 50 pe spate, iar în acest sezon, numărul 11, care l-a consacrat pe Bale, va fi purtat de Asensio.
Numerele alese de madrileni pentru sezonul 2021-2022:
Portari:
1. Thibaut Courtois
13. Andrei Lunin
Fundaşi:
2. Daniel Carvajal
3. Eder Militao
4. David Alaba
6. Nacho
12. Marcelo
19. Alvaro Odriozola
23. F. Mendy
Mijlocaşi:
7. Hazard
8. Kroos
10. Modric
11. Asensio
14. Casemiro
15. Valverde
17. Lucas Vazquez
22. Isco Alarcon
Atacanţi:
16. Jovic
18. Gareth Bale
20. Vinicius
21. Rodrygo
24. Mariano
Gareth Bale mai are contract cu Real Madrid până în vara lui 2023, iar cota sa, în acest moment, este de 18 milioane de euro, conform transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News