Boloni, prezentat ca descoperitorul lui Ronaldo: "Ma luptam cu numarul mare de driblinguri" Ce mesaj i-a transmis
Presa din Spania si Franta scrie azi despre omul care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo, Ladislau Boloni.
Boloni a vorbit in revista France Football despre inceputurile in fotbal ale lui Cristiano Ronaldo, promovat de antrenorul roman in echipa mare a lui Sporting.
"La inceput, eu am avut de luptat cu numarul mare de driblinguri pe care le facea si am corectat unele lucruri. Nu reuseam sa il opresc sa faca driblinguri si alte floricele", a afirmat Boloni.
Antrenorul roman l-a promovat pe Ronaldo in echipa mare in 2001 si isi aminteste despre el ca era "un baiat bun, foarte apropiat de familie".
"Lui Ronaldo i se ierta totul", a mai spus Boloni, care l-a caracterizat pe actualul star ca fiind un "competitor innascut. Desi stia ca este diferit de restul grupului, Ronaldo arata o maturitate deosebita pentru varsta sa si respecta enorm grupul", a mai spus Boloni.
Ronaldo a fost cumparat in 2003 de Manchester United cu 12 milioane de euro dupa un meci amical disputat la Lisabona. Jucatorii i-au spus lui Sir Alex Ferguson sa plateasca oricat pentru a-l aduce langa ei pe pustiul care i-a ametit cu driblingurile sale.
Chiar daca Boloni are un rol important in cariera sa, Ronaldo isi aminteste mereu din trecut de Sir Alex Ferguson, cel care a fost ca un tata pentru el in Anglia.
"Mi-e dor de Sir Alex. Ma gandesc mereu la Manchester United, la acei suporteri fantastici care m-au sustinut mereu", a declarat Ronaldo dupa ce a cucerit Balonul de Aur.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News