Bombă în timpul EURO: Veteranul lui Real Madrid semnează cu altă echipă: "Acord total!"

Bombă în timpul EURO: Veteranul lui Real Madrid semnează cu altă echipă: Acord total! Spania

Nacho Fernández (34 de ani) pleacă de la Real Madrid în această vară, după 12 ani petrecuți la prima echipă a clubului de pe Santiago Bernabeu.

Devenit primul căpitan al lui Real Madrid în sezonul precedent, Nacho își încheie contractul pe 30 iunie și va părăsi clubul în această vară. Aflat la EURO 2024 cu naționala Spaniei, fundașul a bătut palma cu Al Qadsiah, formație nou-promovată în prima ligă din Arabia Saudită.

Nacho Fernandez semnează cu Al Qadsiah

"Acordul este total, iar Real Madrid știa deja decizia lui Nacho", scrie Marca.

Potrivit ziarului spaniol, Nacho va semna un contract pe două sezoane cu Al Qadsiah și va încasa un salariu în valoare de 10 milioane de euro.

Nacho, crescut în academia lui Real Madrid, a fost promovat la prima echipă în 2012. A strâns 364 de meciuri și a cucerit 26 de trofee, printre care șase Ligi ale Campionilor și patru titluri în LaLiga.

La noul său club din Arabia Saudită, Nacho va fi antrenat de conaționalul Michel, fost jucător la Real Madrid și ex-tehnician la Getafe, Olympiacos, Sevilla sau Malaga.

Real Madrid s-a înțeles cu Leny Yoro, care îl va înlocui pe Nacho

Real Madrid s-a înțeles cu Leny Yoro (18 ani), fundașul de la LOSC Lille, dorit și de Liverpool, scrie publicația spaniolă Marca.

Acum, cele două părți trebuie să se înțeleagă în privința sumei de transfer. Francezii și-ar dori să primească între 50 și 60 de milioane de euro pentru tânărul fundaș, dar prețul poate să coboare la 35-40 de milioane, deoarece Yoro va intra din această vară în ultimul an de contract cu Lille, mai notează sursa citată.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!