Carlo Ancelotti îi ia apărarea lui Vinicius: „Nu este problema lui, ci a societății!” Mesajul transmis de antrenorul Realului
Carlo Ancelotii a avut un mesaj clar după ce elevul său, Vinicius Junior, a fost din nou victima rasismului, în utlimul joc al lui 2022, cu Valladolid, 2-0.
Real Madrid și FC Barcelona au încheiat anul 2022 la egalitate, ambele cu 38 de puncte acumulate după 15 etape. Elevii lui Carlo Ancelotti (63 ani) au învins-o pe Vallodolid, 2-0, ambele goluri fiind marcate de Karim Benzema (35 ani), în timp ce catalanii au remizat cu Espanyol, 1-1.
Carlo Ancelotti, de partea lui Vinicius Junior
La finalul victoriei cu Vallodolid, Vinicius (22 ani) a avut un mesaj acid pe contul de Instagram în care a acuzat că a fost din nou victima rasismului. Atacantului Realului a învinuit LaLiga pentru că nu ia niște măsuri mai aspre pentru a combate asemenea gesturi. În consecință, președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas (60 ani), i-a replicat brazilianului că ar trebui să se informeze mai bine despre demersurile instituției pe care o conduce înainte de a-și expune afirmațiile.
În tot acest schimb de replici de la distanță, Carlo Ancelotti s-a poziționat de partea elevului său și a subliniat că rasismului si xenofobia nbu ar trebui să existe în fotbal. Mai multe, antrenorul campioanei Europei este de părere că această problemă este a societății, ci nu o poate rezolva LaLiga.
„Nu pot vorbi despre un subiect care nu trebuie să existe pentru mine. Rasismul și xenofobia nu trebuie să existe. Ne-am înșelat, nu este o problemă a lui Vinicius, ci a societății. Toleranța în acest sens trebuie să fie zero.
Nu intru in acest subiect (n.r. dacă Federația Spaniolă ar trebui să ia măsuri mai aspre). Nu trebuie să fie o problemă care să țină de LaLiga sau de sancțiuni, este un subiect cultural, al societații în general. Este o problemă a societății”, a declart Carlo Ancelotti la conferința de presă premergătoare meciului cu Cacereno, din Copa del Rey.
Schimbul de replici între Vinicius Junior și președintele LaLiga
„Rasiștii continuă să meargă la stadioane și văd cel mai bun club din lume de aproape și LaLiga continuă să nu facă nimic...Voi continua cu capul sus și voi celebra victoriile mele și ale lui Real Madrid. În final, vina e a mea”, a fost mesajul postat de Vinicius după ce suporterii lui Valladolid l-au jignit și au aruncat cu obiecte în el când a fost schimbat.
„În LaLiga de luptăm deja de ani buni împotriva RASISMULUI. Vinicius, e dezamăgitor, injust și incorect să publici că LaLiga nu face nimic împotriva rasismului, informează-te mai bine. Ne punem la dispoziția ta pentru ca TOȚI ÎMPREUNĂ, să mergem în aceeași direcție”, a răspuns Javier Tebas pe contul oficial de Twitter.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News