Carlo Ancelotti, o nouă săgeată pentru Eden Hazard, înainte de Real - Barcelona: „Nu sunt aici să îi dau minute!”
Carlo Ancelotti a făcut noi precizări despre situația lui Eden Hazard la Real Madrid.
Eden Hazard (32 ani) a fost cumpărat de Real Madrid de la Chelsea pentru 115 milioane de euro, în 2019. Mai mult accidentat de când a sosit pe Santiago Bernabeu, belgianul nu a reușit niciodată să se ridice la nivelul așteptărilor, având doar 7 goluri marcate în 73 de meciuri jucate în toate competițiile.
Recent, Eden Hazard a mărturisit că relația cu antrenorul său, Carlo Ancelotti (62 ani), este aproape inexistentă, chiar dacă italianul se bucură de respectul său. Iar cele spuse de șeptarul Madridului au fost confirmate de tehnician, care a precizat că postul de extremă stânga îi este rezervat lui Vinicius (22 ani).
„Relația nu este rece. A fost extrem de sincer, nu vorbim mult și acesta este adevărul. De multe ori e o chestiune de caracter, ți-e mai ușor să vorbești cu o persoană decât cu alta. Nu asta este cel mai important lucru, pentru mine este că și dacă nu vorbim mult și nu joacă, mă respectă.
Asta este ceva ce eu prețuiesc mult și eu îl respect în același mod. Dacă nu joacă prea mult este din cauză că există multă competiție. Pe postul său e un jucător care ajută mult echipa, și acela e Vinicius”, a spus Ancelotti citat de Marca.
Carlo Ancelotti, o nouă declarație tăioasă la adresa lui Eden Hazard
Înaintea derby-ului cu Barcelona, din runda 26 a campionatului, Carlo Ancelotti a ținut să afirme că rolul său la actuala campioană a Europei este să câștige fiecare meci, nu să acorde minute jucătorilor.
„Nu sunt aici să îi dau minute fiecărui jucător, sunt aici să câștig meciuri. Pun în teren cel mai bun 11 pentru a câștiga meciurile”, a declarat Carlo Ancelotti la conferința de presă premergă meciului cu Barcelona.
În acest sezon, în 7 prezențe în toate competițiile pentru Real Madrid, Eden Hazard a adunat 296 de minute. A reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă, ambele în victoria cu Celtic, 3-0, din grupele UEFA Champions League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News