Cătălin Oprișan scrie despre vedeta cu UN meci la FC Barcelona. Xavi: "Era peste mine! O lovea cu ambele picioare!"
Spania
de Cătălin Oprișan
Și dacă actualul comandant al celor de la FC Barcelona spune despre cineva că a fost mai ”sculă” ca el, atunci ceva sămânță de adevăr o fi în istă treabă.
Azi, domnul Rosas, în etate de 43 de primăveri, antrenează printre munți și printre văi, în Elveția, la Bellinzona.
Un exemplu ca alte mii și mii, predestinat să triumfe, pentru că talent avea cu carul, dar stins pe parcurs, fără să poată spune că a atins, pentru multă vreme, Everestul, deși se laudă cu 308 partide în Segunda Division. 308 partide acolo și UN singur meci pentru cei de pe ”Camp Nou”.
Mario Rosas cu Xavi, în perioada La Masia
Născut în Malaga, Andalucia, Mario a fost ochit de viitorul antrenor de la Dinamo, ”Boqueron” Esteban Vigo. Avea 12 ani, mama nu voia să-l lasă să plece de acasă. Tehnicianul s-a dus acasă la ei, a convins-o, iar ăst mic a părăsit Posada Alta pentru La Masia. Aici s-a găsit cu ceea ce avea să-i devină ”sufletul pereche”, Xavi Hernandez. ”Am fost alături din întâia zi, până în momentul în care am debutat la prima echipă”, își amintește campionul mondial.
Van Gaal și-a dat, imediat, seama de talentul lor. ”Îmi aduc perfect aminte că atunci când am fost chemați la prima echipă, Xavi mi-a propus să intăm în același moment, fiindcă era făcut pe el (râde). Îl divinizam pe Luis Enrique, pentru mine era adevăratul număr 10, dar oameni precum Figo, Abelardo ori Guardiola ne-au făcut să ne simțim parte din echipă. Pe mine și pe Xavi”, deapănă Rosas pentru ”Marca”. Unii ajunseseră să spună că va fi noul Johan Cruyff, pentru că olandezul pusese ochii pe el.
Debut contra lui Stelea și Gabi Popescu
A debutat pe 15 mai 1998, contra celor de la UD Salamanca, Stelea în poartă. Barcelona era deja campioană, van Gaal i-a lăsat mai lejereanu. Titular, alături de Fernando Couto, Figo ori Sonny Anderson. Au pierdut cu 4-1, la oaspeți evoluând și Gabi Popescu.
Greu de crezut, dar acela avea să rămână UNICUL său meci la catalani. ”De ce? E un club unde e presiune multă. Sunt jucători care, după trei meciuri pe banca de rezerve, se gândesc deja să plece, pentru că vor să evolueze mai mult în altă parte. Dar eu eram la Barcelona, ce să-mi doresc mai mult? N-am avut răbdare, n-am știut să manageriez cum trebuia situația. Veneam de la echipa a doua, ajunsesem la prima, voiam meciuri. Era foarte greu. Abia după ce pleci de acolo îți dai seama unde ai fost. Dacă nu realizezi, începi să te pierzi”.
Alături de Jofre, Okunowo sau Xavi. În spate e Sonny Anderson
Și Mario Rosas s-a pierdut. Ușor-ușor. A plecat la Alaves, o echipă de top atunci nu numai în Spania, ci în Europa, cu gândul că se rodează, apoi revine. Nu i-a ieșit. ”Cum mintea de azi, m-aș fi gândit mai mult până să fac pasul”. A început dansul pe la Salamanca, Numancia ori Cadiz, înainte de a se liniști la CD Castellon. Destule jocuri, dar în divizia cea mică. A ajuns prin Azerbaidjan ori Hercules de Alicante.
”Xavi ținea la glume, nu se supăra. Stăteam cu Gabri pe etaj, el, sub noi. Mai aruncam cu pungi cu apă. La o ieșire la un golf, eu și Jofre ne aflam în față, la mașinuța electrică. Xavi, în spate. Am prins viteză, a căzut, l-am lăsat acolo, am râs mult!”
S-a apucat de antrenorat. Prin Tercera, apoi prin Croația, prin Bahrain. Acum e în Elveția, dar îl urmărește pe Xavi, ”cea mai bună opțiune ca antrenor pentru FC Barcelona”.
”Am văzut toate fețele fotbalului. Într-un an și jumătate, cel mult doi, am ajuns de la a debuta cu FC Barcelona și la a fi internațional spaniol, la a nu avea echipă. Ăsta e fotbalul, fie că vrem, fie că nu!”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
