Ce îi pregătește Real Madrid lui Sergio Ramos la primul meci pe Santiago Bernabeu după 4 ani
Sergio Ramos (37 de ani), legenda lui Real Madrid, se va întoarce pe "Santiago Bernabeu" după o pauză de patru ani, de această dată ca adversar.
Ramos, acum jucător al celor de la Sevilla, este anunțat titular și căpitan la Sevilla în partida cu Real Madrid de pe "Santiago Bernabeu", care se joacă duminică, de la ora 22:00, în runda cu numărul 26 din LaLiga.
Real Madrid - Sevilla | Sergio Ramos revine pe Santiago Bernabeu după o pauză de 4 ani
Ultimul meci al lui Sergio Ramos pe "Santiago Bernabeu" a fost Real Madrid - Barcelona 2-0, disputat pe 1 martie 2020. A urmat pandemia, meciurile lui Real mutate pe Stadionul "Alfredo Di Stefano" din Valdebebas și transferul fundașului la Paris Saint-Germain, în 2021.
As scrie că Real Madrid pregătește o ceremonie specială înainte de meciul cu Sevilla în care își dorește să îl omagieze pe Sergio Ramos, însă "nu vă așteptați la un show pentru că Real nu vrea să exagereze din respect pentru Sevilla", actualul club al stoperului spaniol.
Sergio Ramos a vorbit și el într-un interviu pentru LaLiga despre meciul special cu Real Madrid: "Am mult respect pentru toți fanii Madridului. Nu mă voi bucura dacă voi marca, însă aș fi încântat dacă aș înscrie și am câștiga pentru că punctele ne-ar ajuta. Am petrecut mulți ani acolo, la Real am avut cele mai importante momente din carieră. Am amintiri frumoase cu toți cei de acolo - fani, colegi, toată lume. Va fi un moment foarte emoționant".
Sergio Ramos a jucat la Real Madrid în perioada 2005-2021, acumulând 671 de meciuri, 101 goluri și 22 de trofee, printre care 4 Ligi ale Campionilor și cinci titluri în LaLiga.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News