Cristiano Ronaldo A ACCEPTAT salariul oferit de Juventus! Impresarul portughezului, chemat "de urgenta" la Real Madrid
Cristiano Ronaldo este tot mai aproape de Juventus.
Presedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, i-a cerut miercuri seara impresarului lui Cristiano Ronaldo, Jorge Mendes, sa se deplaseze de urgenta in capitala Spaniei pentru ''a discuta viitorul'' fotbalistului portughez, anunta cotidianul italian Gazzetta dello Sport si cotidianul spaniol Marca.
Aceasta reuniune are loc pe fondul informatiilor aparute in ultimele zile referitoare la iminentul transfer al lui Cristiano Ronaldo la campioana Italiei, Juventus Torino.
Ziarul sportiv madrilen AS anunta ca starul lusitan a acceptat salariul de 30 milioane euro net pe sezon oferit de conducatorii "Batranei Doamne", iar acum a mai ramas ca cele doua cluburi sa se puna de acord in privinta sumei de transfer, Juventus fiind dispusa sa achite 100 milioane euro in schimbul lui Ronaldo.
Conform presei spaniole, internationalul portughez este nemultumit de modul in care l-a tratat Florentino Perez, care i-a promis o crestere salariala la finalul sezonului 2017, lucru care nu s-a intamplat.
AS il citeaza, totodata, pe Luciano Moggi, fostul director general al clubului Juventus, care afirma ca, dupa informatiile sale, atacantul lui Real Madrid "a efectuat deja vizita medicala si a semnat contractul" cu Juventus.
Oferta italienilor pentru Cristiano Ronaldo este confirmata si de agentia Reuters, care citeaza o sursa din anturajul portughezului.
AGERPRES
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News