GALERIE FOTO Declarația soției lui Sergio Ramos care aruncă în aer viitorul fundașului iberic la PSG: "Nu voi afla până în ultimul moment"
Aflat la sfârșitul contractului cu PSG, viitorul lui Sergio Ramos la campioana din Ligue 1 este pus sub semnul întrebării.
Sergio Ramos (37 de ani) se află la Paris Saint-Germain din vara lui 2021. Fundașul central spaniol a înregistrat 52 de apariții în echipamentul parizienilor. Fotbalistul a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă într-o situație, în aproximativ 4000 de minute jucate la parizieni.
Contractul lui Sergio Ramos expiră la finalul acestui sezon, iar presa internațională anunță că ibericul ar fi dorit de Al Hilal, care este dispusă să-i ofere un salariu de cel puțin 30 milioane de euro pe an, care ar putea urca spre 50 milioane de euro în anumite condiții.
Soția lui Sergio Ramos, declarații enigmatice despre viitorul fotbalistului
În cadrul unei conferințe de presă susținută cu ocazia lansării unei colecții de bikini, Pilar Rubio a făcut o serie de dezvăluiri surprinzătoare despre situația fundașului iberic la PSG.
"Nu știu dacă vom mai rămâne la Paris sau dacă vom reveni în Spania. Iar cel mai rău este că nu voi afla până în ultimul moment, deci nu prea mă gândesc la acest subiect", a spus aceasta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News