Las Palmas a învins-o luni seara, în deplasare, scor 3-2, pe Valencia, în etapa a 10-a din La Liga, și a trimis echipa gazdă pe ultimul loc.
Valencia a deschis scorul prin Pepelu (foto), în minutul 14, din penalty, dar oaspeţii au egalat în minutul 43, când a înscris Alex Munoz, iar în minutul 53 au trecut în avantaj prin reuşita lui Fabio Silva.
Pepelu, înger și demon pentru Valencia
Gazdele au avut un jucător eliminat, în minutul 69, pe aceași Pepelu, pentru ca în minutul 84 Alberto Moleiro să înscrie pentru oaspeţi.
Cesar Tarrega a marcat ultimul gol al partidei, în minutul 90+4, şi derby-ul codaşelor Valencia – Las Palmas s-a terminat 2-3.
Las Palmas a reuşit prima victorie stagională şi a urcat pe 19, cu 6 puncte, în timp ce Valencia are tot 6 puncte şi ocupă ultimul loc, al 20-lea.
Valencia, echipă de top în Europa și după 2000
Ajunsă codașă în La Liga, Valencia este una dintre echipele de top ale fotbalului spaniol, cu 6 titluri de campioană (ultimul în 2004), 8 Cupe (ultima în 2019) și 2 Supercupe.
În plus, ”liliecii” au și 7 trofee europene: 3 Cupe UEFA (ultima în 2004), o Cupă a Cupelor, 2 Supercupe ale Europei și o Cupă UEFA Intertoto.
La acestea se adaugă 2 finale consecutive, ambele pierdute, în Champions League (2000 și 2001).