Barcelona se pregătescsă ofere 80 de milioane de euro pentru transferul mijlocașului ofensiv georgian Khvicha Kvaratskhelia de la Napoli.
Potrivit cotidianului La Repubblica, catalanii și-au intensificat contactele cu reprezentanții jucătorului și clubul italian, iar mutarea are șanse reale să se concretizeze.
FC Barcelona scoate servieta cu bani! Ofertă de 80.000.000€ pentru winger-ul lui Napoli
Khvicha Kvaratskhelia, în vârstă de 23 de ani, a devenit una dintre cele mai apreciate figuri din fotbalul european. T
ransferat de Napoli în iulie 2022 pentru doar 13,3 milioane de euro de la Dinamo Batumi, georgianul a avut un impact extraordinar în Serie A.
În cele 102 meciuri disputate pentru Napoli, a înscris 30 de goluri și a oferit 28 de pase decisive.
În acest sezon, Kvaratskhelia a bifat 14 meciuri pentru Napoli, cu 5 goluri și 2 assist-uri. Totuși, negocierile de prelungire a contractului său, care expiră în 2027, stagnează.
Se pare că Napoli ar fi dispus să îi mărească salariul la 6 milioane de euro anual, dar cu o clauză de reziliere de 150 de milioane de euro – o condiție respinsă de agentul jucătorului.
Sursa citată sugerează că Kvaratskhelia preferă să semneze cu FC Barcelona în locul unei alte oferte de la Paris Saint-Germain.
PSG a încercat în trecut să-l transfere, oferind o sumă impresionantă, dar Napoli a refuzat orice negociere, cerând clauza integrală de reziliere de 130 de milioane de euro.
Jucătorul ar fi „încântat” de ideea de a evolua pe Camp Nou, cu gândul că poate câștiga trofee importante alături de formația blaugrana.