Gattuso nu e dorit de fanii noii sale echipe: „Homofob, misogin și rasist!”

Gattuso nu e dorit de fanii noii sale echipe: „Homofob, misogin și rasist!” Spania

Valencia a terminat abia pe poziția a noua în La Liga, iar patronul Peter Lim a decis să-l demită prin telefon pe antrenorul José Bordalás.

de Ionuț AXINESCU

În locul acestuia, Valencia l-a angajat pe italianul Gennaro Gattuso (44 de ani), care a semnat un contract valabil până în 2024, potrivit publicației Marca. Ultima oară pe banca lui Napoli, Gattuso ar urma să încaseze un salariu de trei milioane de euro pe stagiune.

#Noagattuso! Italianul, contestat la Valencia: „Homofob, misogin și rasist”

Deși mutarea nu este încă oficială, fanii „liliecilor” au izbucnit la adresa tehnicianului italian. Pe Social Media, hashtag-ul #noagattuso a devenit deja extrem de popular în ultimele ore. 

Miguel Zorio, fost vicepreședinte la Valencia, le-a cerut suporterilor să se revolte față de numirea lui Gattuso, din cauza „comentariilor sale împotriva homosexualilor, a femeilor și a jucătorilor de culoare”.

În trecut, tehnicianul italian a afirmat, referindu-se la Barbara Berlusconi, că „nu-și imaginează cum femeile ar putea lucra în fotbal”. De asemenea, Gattuso a insistat că o căsătorie nu poate exista decât între un bărbat și o femeie. „Căsătoriile între persoane de același sex sunt ciudate, din punctul meu de vedere. Dar fiecare face ce dorește”, a spus antrenorul, în 2008.

În 2013, Gennaro Gattuso a făcut o altă declarație controversată, după ce fanii au avut manifestări rasiste la adresa lui Kevin Prince Boateng, care a ieșit până la urmă de pe teren. „De câte ori nu sunt huiduiți albii? Mi s-a întâmplat și mie, dar nu dau prea multă importanță”, zicea el.

Nu este prima dată când italianul este contestat de fanii unui club. În vara lui 2021, Tottenham a renunțat să-l angajeze pe Gattuso după ce suporterii londonezi, la fel ca ai Valenciei, s-au împotrivit.

Cañizares, despre Gennaro Gattuso: „E copilul lui Jorge Mendes!”

Și Santiago Cañizares, fost portar al Valenciei și al naționalei Spaniei, a reacționat împotriva numirii lui Gattuso, pe care l-a numit „fiul agentului Jorge Mendes”.

„Nu știu dacă schimbarea antrenorului era necesară. Aveam un antrenor magnific, pe José Bordalás. E unul dintre cei mai buni antrenori din Spania, a demonstrat asta la diferite cluburi. 

Gattuso a fost un excelent fotbalist, dar ca antrenor n-a avut mari succese. A avut apoi șansa să meargă la Milan, unde nu s-a descurcat rău. El muncește cot la cot cu Mendes ca să construiască echipe”, a spus Cañizares, într-un clip urcat pe canalul său de YouTube.

De-a lungul anilor, Gennaro Gattuso le-a pregătit, pe rând, pe Sion (Elveția), Palermo, OFI Creta (Grecia), Pisa, Milan Primavera, Milan și Napoli. În mai 2021, italianul a fost numit la Fiorentina. Contractul său trebuia să înceapă din 1 iulie, dar cele două părți au anulat înțelegerea la jumătatea lunii iunie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!