GREVA la Barcelona in urma incidentelor de la referendum! Presedintele Barcei a vorbit despre MUTAREA echipei din Spania

GREVA la Barcelona in urma incidentelor de la referendum! Presedintele Barcei a vorbit despre MUTAREA echipei din Spania Spania

FC Barcelona anunta ca nu va exista niciun antrenament marti, iar portile clubului vor fi inchise, ca semn de solidaritate fata de greva generala din Catalonia.

Clubul catalan a anuntat pe contul de Twitter ca nicio echipa a sa nu se va antrena si portile arenei Camp Nou vor fi inchise. Si Espanyol si Girona au anuntat acelasi protest.

In total 90% dintre cei 2,26 de milioane de catalani care au votat duminica s-au pronuntat pentru independenta, a anuntat un purtator de cuvânt al Guvernului Cataloniei Jordi Turull, precizând ca aproape 8% dintre votanti au respins independenta, iar restul voturilor au fost albe sau nule. Cel putin 844 de persoane si 33 de politisti au fost ranite in cursul descinderilor violente ale politiei.

In Catalonia sunt inregistrati in total 5,3 milioane de alegatori.

Sindicatul CCOO, unul dintre principalele doua sindicate din Spania a indemnat la organizarea unei greve generale in Catalonia marti, in semn de protest fata de violentele de care au dat dovada politia in cursul referendumului catalan de secesiune.

Presedintele Barcei, Josep Maria Bartomeu, a declarat ca a vrut sa amane partida cu Las Palmas, insa nu a primit acceptul Ligii din Spania. Cat despre o eventuala mutare a echipei din prima liga spaniola, acesta a declarat. "Traim momente dificile si complicate, noi respectam ce s-a intamplat si ce se va intampla. Vom aborda problema cu liniste si seninatate. Dar pana acum nu s-a pronuntat independenta", a spus presedintele Barcei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!