In goana dupa Balonul de Aur | Ronaldo a devenit al treilea marcator din istoria La Liga, insa e in continuare la distanta de Messi. Cum arata topul
Lupta de la distanta intre Leo Messi si Cristiano Ronaldo continua, iar cei doi fac tot posibilul pentru a obtine un nou Balon de Aur.
In avantaj dupa ce a castigat toate trofeele importante cu Barcelona, dar si dupa ce a revenit spectaculos pe teren in urma accidentarii care l-a tinut departe de gazon o luna si jumatate, Messi pare favorit sa ia cel de-al 5-lea trofeu din cariera.
Cristiano Ronaldo nu se lasa insa! Aflat in plina lupta cu trioul Barcei, format din Messi, Suarez si Neymar, portughezul incearca si el sa revina la forma care l-a consacrat.
Ronaldo a inscris pentru Real Madrid in victoria cu 2-0 in fata lui Eibar si a devenit astfel cel de-al treilea marcator din istoria campionatului spaniol.
Ronaldo l-a egalat pe legendarul Hugo Sanchez, dupa ce reusise sa treaca de Raul Gonzalez. Acesta a marcat 234 de goluri in tricoul Realului in La Liga.
Lusitanul a inscris si cel de-al 48-lea gol de la 11 metri, cu 11 mai multe decat orice alt fotbalist din marile campionate ale Europei din 2009 incoace.
Cristiano Ronaldo mai are acum 17 goluri pana la Telmo Zarra, insa e la o distanta considerabila de Messi.
FOTO: Goal.com
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News