Kylian Mbappe a fost cel care a deschis scorul încă din minutul 5, dar madrilenii nu s-au bucurat foarte mult de avantaj. Lamine Yamal a restabilit egalitatea în minutul 22, iar apoi a venit ”potopul” la poarta lui Thibaut Courtois.

Catalanii au mai înscris de trei ori până la pauză, prin Robert Lewandowski (36' - penalty), Raphinha (39') și Alejandro Balde (45+10'). 

Raphinha a reușit ”dubla” imediat după pauză, iar din minutul 56 Barcelona a continuat meciul în zece oameni, după ce portarul Wojciech Szczesny a fost eliminat. Rodrygo a redus din diferență în minutul 60 din lovitură liberă, iar meciul s-a încheiat cu 5-2.

Cine ar putea să-l înlocuiască pe Carlo Ancelotti

În presa din Spania au apărut informații despre viitorul tehnicianului italian. Chiar dacă oficialii galacticilor continuă să-i acorde vot de încredere, jurnaliștii de la Mundo Deportivo au dezvăluit că există anumite discuții, iar un înlocuitor a fost identificat.

Santiago Solari a fost prezent în tribune la meciul pe care Real Madrid l-a pierdut cu Liverpool și i s-ar fi transmis 'să fie pregătit' în cazul în care se va ajunge la o despărțire de Carlo Ancelotti.

Tehnicianul a mai pregătit-o pe Real Madrid în perioada octombrie 2018 - martie 2019, având un palmares de opt înfrângeri din 32 de partide.