Inteligența Artificială i-a ales pe înlocuitorii perfecți pentru Sergio Busquets la FC Barcelona
Sergio Busquets (34 ani) a anunțat că pleacă de la FC Barcelona în această vară, când îi expiră contractul.
Mijlocașul părăsește gruparea blaugrana după 15 sezoane pe care le-a jucat alături de echipa mare, timp în care a cucerit toate trofeele posibile. Deși viitorul său încă este incert, conducerea catalană caută deja să îi găsească un înlocuitor, iar firma Olocip, care lucrează cu Inteligența Artificială, a făcut o listă cu jucătorii care l-ar putea înlocui cu brio.
Firma respectivă a elaborat un raport special prin care „caută” mijlocași care să dea cel mai bun randament sub coamanda lui Xavi Hernandez. Printre numele apărute pe lista scurtă se află și jucătorul pe care catalanii îl urmăresc de ceva timp, Martin Zubimendi (24 ani), de la Real Sociedad, scrie sport.es.
Jucătorii care l-ar putea înlocui pe Sergio Busquets confrom Inteligenței Artificiale
Conform raportului, primul pe listă este jucătorul de 24 de ani al lui Real Sociedad, urmat de starul lui West Ham, care este dorit și de Manchester United, Chelsea sau Arsenal, Declan Rice (24 ani). Următorul pe listă este Ibrahim Sangare, fotbalistul de 25 de ani care evoluează la PSV Eindhoven, unul dintre cei mai buni mijlocași din liga olandeză.
Un alt jucător din Eredivisie se află pe această listă realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale, fotbslistul lui Ajax Amsterdam, Edson Alvarez (25 ani). Ultimul de pe listă este căpitanul lui Feyenoord, fotbalistul turc Orkun Kokcu (22 ani), care este și cel mai tânăr din listă.
Din raportul Olocip reiese că „pentru Inteligența Artificială, Zubimendi ar fi jucătorul cel mai asemănător de Busquets (86%), în timp ce Kokcu ar fi jucătorul care ar avea cel mai bun randament la FC Barcelona”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News