Intrat în ultimul an de contract cu Real Madrid, Andriy Lunin și-a decis viitorul
Andriy Lunin (25 de ani) va intra în ultimul an de contract cu Real Madrid și a luat o decizie cu privire la viitorul său.
Portarul ucrainean a împărțit postul de titular de la Real Madrid cu Kepa Arrizabalaga, dar după revenirea lui Thibaut Courtois are șanse mici să mai prindă un loc în echipa lui Carlo Ancelotti.
Andriy Lunin: ”Vreau să joc”
Într-un interviu acordat pentru publicația spaniolă Marca, portarul din Ucraina a dezvăluit că și-ar dori să primească mai multe minute, chiar dacă ar vrea să rămână la Real Madrid și din următorul sezon.
Lunin lasă de înțeles că, dacă acest lucru nu poate fi posibil, atunci și-ar dori să plece la altă echipă.
”Vreau să rămân, dar viitoru meu e în mâinile clubului. Courtois e unul dintre cei mai buni, dar vreau să joc”, a spus Lunin, potrivit Marca.com.
Lunin a fost transferat de Real Madrid în 2018 de la Zorya Lugansk pentru 8,5 milioane de euro, iar de atunci a fost împrumutat la trei echipe: Leganes, Real Valladolid și Real Oviedo.
În prezent, site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 25 de milioane de euro portarului de la Real Madrid.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News