Iubita lui Frenkie de Jong l-a „dat de gol”! Ce a răspuns când a fost întrebată „când vine la Manchester?”
Frenkie de Jong (25 ani) este unul dintre jucătorii doriți de Manchester United cu interes încă din această vară.
Mijlocașul neerlandez a fost dorit de Erik ten Hag la Manchester United, iar Barcelona se arătase dispusă să îl vândă, lovindu-se însă de refuzul fotbalistului. „Diavolii roșii” au făcut o ofertă considerabilă pentru Frenkie de Jong, dar jucătorul nu s-a arătat dispus să plece.
În acest sezon, De Jong a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din echipa lui Xavi Hernandez, devenind titular indiscutabil, însă în această iarnă s-a vorbit din nou de o posibilă plecare.
Iubita lui Frenkie de Jong a răspuns când merge fotbalistul la Manchester
Mikky Kiemeney (24 ani), iubita lui Frenkie de Jong, cu care este într-o relație încă din 2014, din perioada liceului, a postat un mesaj pe rețelele sociale. Tânăra a făcut o sesiune Q&A pe Instagram și a fost întrebată „Când vine Frenkie la Manchester?”
Răspunsul fetei nu a întârziat să apară, postând o captură cu „dubla” pe care catalanii o au cu Manchester United în Europa League, alături de o explicație: „23.02 presupun”.
Barcelona - Manchester United, joi, 16 februarie, se vede ÎN DIRECT pe PRO Arena și VOYO.ro, de la 19:45! Returul se joacă pe 23 februarie, de la 22:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News