Joan Laporta, mesaj direct pentru Leo Messi după ce Aguero a spus că președintele Barcei ar trebui să-l convingă să revină la echipă
Lionel Messi (35 ani) încă nu și-a decis viitorul, deși a intrat în ultimele luni de contract cu Paris Saint-Germain.
Superstarul argentinian are șanse mari să plece de la PSG în vară, asta și după atitudinea ostilă a fanilor parizieni la adresa sa, când l-au fluierat încă din startul meciului cu Rennes. Despre Leo Messi s-a scris că are varianta revenirii la FC Barcelona, dar și oferte de la Inter Miami și Al Hilal.
Sergio Aguero, cel mai bun prieten al lui Messi de la națională, a vorbit recent despre superstarul Argentinei și a declarat că Laporta ar trebui să facă primii pași pentru a-l aduce înapoi, fiind convins că jucătorul și-ar dori să își încheie cariera pe Camp Nou.
Ce i-a transmis Joan Laporta lui Leo Messi
Joan Laporta a vorbit pentru canalul de YouTube 'The business and money behind sports' și a abordat și subiectul Leo Messi și posibilitatea revenirii sale la echipă.
„Messi este cel mai bun jucător din istorie. A fost cel mai important jucător din istoria clubului. Trebuie să am multă grijă cu ceea ce spun pentru că Messi este jucătorul lui PSG și trebuie să respect acest lucru. Leo știe că îl ținem în inimile noastre, face parte din club.
Moștenirea pe care am găsit-o când am venit la președenția clubului nu a fost deloc bună și a trebuit să iau o decizie cu care nu sunt mulțumit. Trebuie să găsesc cea mai bună modalitate de a îmbunătăți relația actuală a lui Messi cu Barca. Vom vedea, însă el știe că are porțile deschise aici”, a declarat Laporta citat de Mundo Deportivo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News