Juande Ramos: "E mai usor sa castigam Liga decat campionatul Spaniei!" TU CE CREZI?
"De cand am venit la Real am acumulat doar un punct mai putin decat FC Barcelona. Fara indoiala ca practicam un fotbal bun, dar avem in fata cea mai in forma echipa a Barcelonei din istorie.
Daca cineva ma intreaba ce este mai usor de castigat, pot spune ca Liga Campionilor. In aceasta competitie sunt jocuri mai putine si depindem numai de noi. Nu sta in puterile mele sa o fac pe Barca sa joace prost. Totusi nu sunt de acord cu cei ce spun ca in cele doua luni de cand sunt la echipa nu am facut decat pregatesc formatia pentru Liga Campionilor", a declarat tehnicianul formatiei madrilene.
Ramos se afla sub contract cu gruparea Real Madrid din 9 decembrie 2009, atunci cand l-a inlocuit pe banca tehnica pe antrenorul german Bernd Schuster. Real Madrid se afla in prezent pe locul secund in clasamentul din Primera Division, cu 50 de puncte acumulate dupa 23 de etape, la 10 puncte in spatele liderului FC Barcelona.
De asemenea, echipa antrenata de Juande Ramos este calificata in optimile de finala ale Ligii Campionilor, faza in care o va intalni, la 25 februarie si 10 martie, pe FC Liverpool.
Referitor la vitorul sau la echipa din Madrid, Ramos, care are contract pana in vara, a declarat ca nu poate spune nimic pana ce nu va fi ales noul presedinte al clubului: "Pe 30 iunie voi fi liber. Chiar daca voi cuceri vreun trofeu, nu va fi nicio problema sa ma dau la o parte, in cazul in care noul presedinte are alte idei".
Fostul presedinte al Realului, Ramon Calderon, si-a prezentat demisia la 16 ianuarie, iar conducerea administrativa a clubului din Madrid a fost preluata de vicepresedintele Vicente Boluda, care va ramane in aceasta functie pana la alegeri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News