Jucătorul care a refuzat-o pe Barcelona a dezvăluit cum i-a spus 'nu' lui Xavi: „Nu mi s-a întâmplat așa ceva până acum!”
FC Barcelona a reușit să facă una dintre cele mai bune campanii de transferuri din ultimii ani în această vară.
Catalanii au realizat transferuri de marcă în această vară, Robert Lewandowski (34 ani) fiind cel mai important nume. Barcelona a transferat și din Premier League nu mai puțin de trei jucători, iar conducătorii erau aproape să mai transfere încă un fotbalist din Anglia, însă s-au văzut refuzați în ultimele momente.
Cesar Azpilicueta (33 ani) rămânea liber de contract în iunie, iar transferul la FC Barcelona era dat ca și rezolvat. Cu toate astea, fundașul a ales ulterior să își prelungească înțelegerea cu Chelsea, semnând o nouă înțelegere valabilă până în 2024.
Cum l-a refuzat Cesar Azpilicueta pe Xavi Hernandez
Astfel, jucătorul a refuzat propunerea catalanilor, deși era dorit cu interes de către antrenorul Xavi Hernandez, iar la câteva luni de la moment a rupt și tăcerea. Azpilicueta a dezvăluit care au fost motivele pentru care a ales să continue în Londra.
„La Chelsea am jucat mai puțin de 30 de meciuri și deja eram liber de contract. Nu mi s-a întâmplat în viață. Au ajuns noii conducători și mi-au demonstrat că își doresc ca eu să rămân. Londra este casa mea, iar copiii mei vorbesc mai bine engleză decât spaniolă.
Când am luat decizia cred că Xavi a înțeles. Dacă lucrurile sunt clare, se înțeleg”, a declarat Azpilicueta citat de sport.es.
Cum a comentat parcursul Spaniei la Campionatul Mondial
În ceea ce privește drumul Spaniei la Campionatul Mondial, după ce ibericii s-au calificat în optimile de finală de pe poziția a doua în clasament, Azpilicueta se arată încrezător în naționala lui Luis Enrique.
„Acum vine partea bună și trebuie să demonstrăm de ceea ce suntem în stare. Simțim multă iluzie. Toată lumea dădea fazele calificării deja rezolvate, dar Italia e afară, Portugalia a intrat pe turnantă.
(n.r. momentul în care Costa Rica a condus-o pe Germania) Când ne-au spus că a înscris Costa Rica și că suntem eliminați aproape că am avut un gol în stomac. Era o grupă în care se putea întâmpla orice”, a recunoscut jucătorul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News