Koeman, pus la zid de jucătorii de la Barcelona: "Nu mai credeau ce le spunea". Ce schimbări a adus Xavi
Ronald Koeman a fost înlăturat de la FC Barcelona după un început dezastruos de sezon pentru catalani.
Noul antrenor de pe Camp Nou este Xavi, cel care urmează să debuteze în noua postură într-un meci cu rivala din oraș, Espanyol.
La câteva săptămâni de la plecarea olandezului, un jucător din prima echipă de la FC Barcelona a vorbit despre atmosfera din vestiarul catalan.
"Jucătorii nu erau fericiți, nu mai credeau în ceea ce le spunea. Nu era nicio atmosferă. Fiecare încerca să rezolve problemele pe cont propriu. Nu eram buni nici la nivel colectiv, nici la nivel individual", a declarat fundașul Oscar Mingueza.
Cuvinte de laudă pentru Xavi
Jucătorul iberic a vorbit și despre felul în care au decurs primele interacțiuni cu noul antrenor.
"Antrenamentele lui Xavi sunt focusate pe ideea a ceea ce ne dorim să facem pe teren. Este bine că avem o idee clară și că lucrăm într-un anumit fel pentru a obține rezultate bune ca echipă.
Sunt sigur că lucrurile se vor îmbunătăți de acum încolo. Și nu cred că va trebui să așteptăm două sau trei luni pentru a vedea schimbări. Începând din acest week-end se vor vedea lucruri noi", a adăugat acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News