Aflată în Segunda Federacion, adică liga a patra din Spania, UD Logrones a eliminat-o în turul 2 din Copa del Rey pe ditamai Girona, revelația ultimului sezon din La Liga și echipă care evoluează în grupa unică din Champions League.
A fost 4-3 la loviturile de departajare după 0-0 miercuri seara, iar numele eroului lui Logrones este fundașul lateral Pol Arnau, în vârstă de 19 ani.
În primul tur din Cupa Spaniei, el și-a făcut debutul pentru seniori și a marcat golul victoriei și al calificării în 1-0 cu Eibar (minutul 108).
În al doilea tur, cu Girona, portarul titular al lui Logrones, Kike Royo, s-a accidentat la cap și a părăsit terenul în prima repriză a prelungirilor.
Cum toate schimbările fuseseră făcute, în poartă a trecut Pol Arnau.
Și-a făcut datoria în a doua repriză a prelungirilor, când a scos un șut al lui Misehouy, apoi au venit loviturile de departajare, unde Logrones s-a impus cu 4-3!
Pol Arnau, care va împlini 20 de ani chiar în ajunul Crăciunului, are un frate portar, Marc Arnau, cei doi fiind copiii lui Francesc Arnau (1975-2021), fostul goalkeeper al Barcelonei din perioada 1996-2001, care s-a sinucis pe 22 mai 2021.
Info: Marca
Foto: UD Logrones