Cele două echipe și-au dat întâlnire în etapa cu numărul 9 din primul eșalon al Spaniei. După doar șase minute, Ferran Torres a suferit o accidentare și a fost înlocuit.
Lovitură pentru FC Barcelona! S-a ”rupt” după 6 minute de la startul meciului
Hansi Flick l-a trimis în luptă pe Forran Torres încă din primul minut, doar că fotbalistul a fost izbit de ghinion și s-a ”rupt” după câteva sprinturi.
Eric Garcia a intrat în locul acestuia, iar FC Barcelona a deschis scorul la doar un minut de la accidentarea lui Torres, prin Robert Lewandowski.
Ferran Torres este cotat la 30 de milioane de euro de site-urile de specialitate și se află la FC Barcelona din ianuarie 2022. Până în iunie 2027 mai are fotbalistul contract cu catalanii.
De când a ajuns pe Camp Nou, spaniolul a bifat 122 de apariții pentru Barca, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 26 de ori, dar și să paseze decisiv în 15 situații diferite.
În acest sezon, Ferran Torres a fost folosit de șapte ori în campionat (un gol și două pase de gol), respectiv de două ori în Champions League.
FC Barcelona l-a achiziționat pe Ferran Torres de la Manchester City în ianuarie 2022, pentru 55 de milioane de euro, moment în care jucătorul era cotat la 45 de milioane de Transfermarkt.