Lovitură pentru Real Madrid: "Și-a prelungit contractul"
Ferland Mendy şi-a prelungit contractul cu Real Madrid, a anunţat luni antrenorul Carlo Ancelotti într-o conferinţă de presă.
Ziarul Marca a scris săptămâna trecută că fundașul stâng îşi va prelungi înţelegerea până în anul 2027, dar clubul nu a confirmat deocamdată durata noului contract. Francezul a venit în 2019 la Real Madrid, cu care avea înțelegere până acum, până în iunie 2025.
"Suntem foarte mulţumiţi de el, şi-a prelungit contractul şi se descurcă foarte bine. Aşa cum am spus, nivelul său defensiv este foarte ridicat", a declarat tehnicianul italian.
În ianuarie, Carlo Ancelotti afirma deja că fotbalistul în vârstă de 29 de ani este "cel mai bun fundaş stânga din lume la nivel defensiv".
Ferland Mendy are 10 apariţii în tricoul selecţionatei Franţei. A declarat forfait, din cauza unei accidentări, pentru meciurile cu Italia şi Belgia din Liga Naţiunilor.
- 176 de meciuri a bifat Ferland Mendy pentru Real Madrid, pentru care a marcat șase goluri și a oferit 10 assisturi
- 22 de milioane de euro este cota de piață a francezului, potrivit Transfermarkt
Real Madrid ar trebui să plătească 150 de milioane € pentru Florian Wirtz
Un jucător de top pe care spaniolii îl monitorizează foarte atent este noul star german Florian Wirtz (21 de ani). Potrivit Football Espana, mijlocașul de la Bayer Leverkusen ar putea deveni cel mai scump jucător transferat vreodată de Real Madrid.
Florian Wirtz "a explodat" la Bayer Leverkusen sub comanda lui Xabi Alonso (42 de ani). În sezonul precedent a fost desemnat cel mai bun jucător din Bundesliga. A fost sezonul în care Bayer a câștigat primul titlu din istorie, fără să piardă vreun meci în campionat.
Real Madrid l-a avut pe Wirtz în vizor și în vara acestui an, dar până la urmă nu a existat nicio ofertă oficială. Spaniolii scriu acum că Real Madrid ar putea încerca să-l transfere pe Florian Wirtz în vara anului 2025. Numai că Bayer Leverkusen și-ar dori să încaseze în jur de 150 de milioane de euro în schimbul mijlocașului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News