GALERIE FOTO Marele Atlético al lui Cholo, construit în funcție de zodii: „Scorpionii sunt lideri, dar ai nevoie și de Pești, ca Godín!”
Antrenorul care a lucrat un deceniu cu Diego Simeone la Atlético Madrid a recunoscut că alcătuiește echipa în funcție de zodii.
Germán Burgos (53 de ani) a fost timp de zece ani secundul lui „Cholo” la Atléti, după care a ales să meargă pe drumul său, ca principal. Fostul portar, unul dintre cei mai excentrici și spectaculoși goalkeeperi din anii ‘90, a dezvăluit că horoscopul joacă un rol important în meseria sa.
Fostul secund al lui Simeone: „Scorpionii și taurii sunt lideri, dar ai nevoie și de pești, ca Godin!”
„Căutați ce semn zodiacal au fost Pele, Maradona și Francescoli! Toți sunt scorpioni, lideri, pasionați și cu caracter, precum fiica mea. Ei văd un câine abandonat și plâng, apoi explodează ca un uragan. Simt totul foarte mult, sunt sensibili.
La Atléti îl aveam pe Saúl, de exemplu. Am fost primul care am făcut asta, Simeone ținea cont de ce ziceam. Dar a fost ideea mea. Trebuie să cauți zodiile cele mai compatibile într-un grup. Scorpionii și taurii sunt lideri, dar ai nevoie și de cineva în zodia pești, precum Godín. Apoi trebuie să observi”, a spus „El Mono”, într-un interviu pentru publicația Relevo.
Burgos a adăugat că într-o echipă există mai multe tipuri de oameni și e treaba antrenorului să facă profilul fiecăruia în parte. „Ca să cunosc echilibrul emoțional al fotbaliștilor, eu mă uit la semnul zodiacal, pentru că nu am de ce altceva să mă agăț”, a mai zis fostul secund al lui Simeone.
„E nevoie de toate zodiile într-o echipă. Dar știu ce va face cineva în zodia berbec: va încerca să obțină totul, nu se va clătina niciodată. Cu zodiacul, știi cine poate fi cel mai nervos uneori. Diego Costa, de exemplu, enerva echipa și fanii și scotea din minți adversarii. Dar îi trezea pe cei care nu erau implicați în joc, pentru că uneori ai oameni distrași. El îi trezește”, a declarat Burgos.
Germán Burgos, rockstarul care a învins cancerul: „Fumez, m-am reapucat!”
Fost jucător la River Plate, Mallorca sau Atlético, Burgos era cunoscut pentru pletele sale lungi și pasiunea pentru muzică rock (vezi GALERIE FOTO). De altfel, El Mono a și cântat ca vocal într-o trupă rock, The Garb.
„Pentru mine a fost dragoste pentru rock, nu și pentru excesele rockerilor. Vocalul e numărul 9, bateristul e portarul, basistul e fundașul central. La mijloc îți trebuie două chitare, ca să creeze”, a explicat sud-americanul.
În 2003, la numai 33 de ani, argentinianul a fost diagnosticat cu cancer la rinichi, pe care l-a pus pe seama faptului că fuma. A fost operat și a depășit boala, dar nu a lăsat țigările. „Fumez. M-am reapucat, sunt dependențe, nu pot să neg asta. Mai ales cu vocea mea, care are doar un ton mai jos decât diavolul”, a declarat Burgos.
În 2021, fostul asistent al lui Simeone a fost instalat ca antrenor principal la Newell's Old Boys. A plecat după trei luni, timp în care a câștigat patru meciuri din 15. În februarie 2022, a semnat cu Aris Salonic, în Grecia, unde a rămas până în august. A câștigat 12 partide din 19, dar a fost îndepărtat și acum e liber de contract.
- 35 de selecții pentru Argentina a adunat Burgos ca jucător.
- 5 titluri și 1 Copa Libertadores a cucerit ca portar al lui River Plate.
- 3-4-3 este sistemul favorit al antrenorului Germán Burgos.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News