Mesajul lui Gareth Bale după criticile primite pentru absența de la sărbătoarea lui Real Madrid! Cum s-a motivat galezul
Real Madrid a cucerit al 35-lea titlu din istorie în Spania, după victoria clară în meciul cu Espanyol, 4-0.
Madrilenii au 17 puncte avans peste Sevilla și 18 peste FC Barcelona cu patru etape înainte de finalul campionatului, astfel că au fost „încoronați” drept campioni ai Spaniei. Imediat după meciul cu Espanyol, echipa lui Carlo Ancelotti a primit trofeul pe Santiago Bernabeu, sub ochii suporterilor, sărbătorind titlul câștigat.
Mesajul lui Gareth Bale după criticile primite pentru absența de la sărbătoarea lui Real Madrid!
Cel care s-a „remarcat” într-un sens negativ a fost tot Gareth Bale, devenit în ultimii ai „oaia neagră” a echipei. Galezul a fost huiduit și criticat de fani pentru atitudinea sa, iar de la meciul cu Espanyol a fost singurul absent. Astfel, Bale nu a luat parte nici la sărbătoarea jucătorilor, fiind criticat de presa iberică.
Fotbalistul transferat de Real Madrid de la Tottenham în 2013, în schimbul a 101 milioane de euro, a postat pe contul de Twitter un mesaj în care își motiva absența, arătându-și însă sprijinul față de titlul câștigat de echipă.
„Campioni! Sunt extrem de dezamăgit că nu pot lua parte la sărbătoare în această seară din cauza unei dureri la spate, însă sunt extrem de mândru de echipă pentru titlul câștigat. Bucurați-vă de această seară, băieți”, a scris Gareth Bale pe Twitter.
CAMPEONES ????????????
So disappointed that I’m not able to be part of the celebrations this evening due to a bad back spasm but really proud of the team for winning the title! Enjoy tonight boys! #HalaMadrid pic.twitter.com/RbXttKwHSE
— Gareth Bale (@GarethBale11) April 30, 2022
Gareth Bale, criticat de spanioli după absența de la sărbătoarea lui Real Madrid
"Toți jucătorii se pozează cu trofeul, mai puțin Bale. Nici urmă de Bale în stadion. Un gest urât într-o zi de sărbătoare pentru întreg lotul și pentru fani
Bale s-a pregătit normal înainte de meci, însă după un antrenament a spus că îl doare spatele, o accidentare care nu a putut fi stabilită de staff-ul medical. Cei din club nu-i mai acordă importanță și îl tratează cu indiferență pe jucătorul care este gata să părăsească echipa pe ușa din spate", a scris Marca.
"Gareth Bale nu și-a făcut apariția la sărbătoare alături de colegii săi. Restul lotului și al staff-ului tehnic, inclusiv jucătorii accidentați, sunt pe teren", a fost reacția As.
"Mă doare foarte tare când văd ce se întâmplă cu Bale. Este un dispreț absolut. Ești la Real Madrid! Să spui astăzi că te doare spatele...", a spus și Poli Rincon, fostul jucător al lui Real Madrid și al lui Betis.
Gareth Bale își încheie contractul cu Real Madrid la finalul acestui sezon, când va părăsi definitiv Santiago Bernabeu, după nouă ani.
- 3 milioane de euro este cota lui Gareth Bale conform Transfermarkt.
- 106 goluri și 67 de assist-uri a reușit galezul în 258 de meciuri jucate pentru madrileni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News