VIDEO Nimeni nu vrea să joace cu Madrid și Barça! Clasamentul s-a „răsturnat” iar: lider nou și favorite care se târăsc

Nimeni nu vrea să joace cu Madrid și Barça! Clasamentul s-a „răsturnat” iar: lider nou și favorite care se târăsc Spania

Cursa pentru promovarea în La Liga continuă să fie una palpitantă.

Nimic nu este bătut în cuie în Segunda División, unde etapa a 40-a a produs din nou schimbarea liderului și rezultate complet neașteptate. Cu două runde înainte de final, lupta pentru primele două poziții este una „nebună”: primele cinci echipe sunt despărțite de doar trei puncte.

Din nou schimbare de lider în Segunda División: Granada e acum favorită la promovare

Noul lider este Granada, care se afla pe locul al treilea înaintea etapei. Andaluzii sunt, de altfel, singura echipă dintre primele șase care a câștigat în această rundă! Granada a trecut cu 2-0 de Lugo, pe propriul teren, și are un program favorabil în ultimele două jocuri. Joacă la Mirandes și apoi încheie sezonul acasă cu Leganés, ambele echipe lipsite de griji.

  • Nimeni Nu Vrea Sa Joace Cu Madrid Si Bar A Clasamentul S A Zrasturnat Iar Lider Nou Si Favorite Care Se 1

Fostul lider, Las Palmas, s-a împiedicat acasă în fața celor de la Villarreal B. Echipa românului Florin Andone, care a și prins pe teren ultimele cinci minute ale jocului, a terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci în care a fost egalată în minutul 81. Formația din Canare a rămas totuși pe loc promovabil datorită jocului rezultatelor. 

Levante s-a făcut de râs luni seară, terminând la egalitate, 0-0, pe propriul teren cu Ibiza, formație deja retrogradată în a treia divizie. Gruparea din Valencia continuă astfel forma execrabilă, cu doar un succes în ultimele șapte runde. În plus, Levante are 18 egaluri în 40 de etape.

Eibar, înaintea etapei aflată pe poziția a doua, a pierdut din nou, de această dată în deplasarea de la Santander, scor 0-1 cu Racing. Eibar are deja opt meciuri fără nicio victorie și a pierdut de trei ori în ultimele cinci etape. 

Albacete și Deportivo Alavés au terminat la egalitate, scor 1-1, derby-ul rundei. Trupa lui Rubén Albés, antrenor trecut pe la Hermannstadt, a condus până în minutul 90+2, însă un autogol stupid al lui Higinio Marín a pus practic capăt speranțelor la promovare directă ale echipei din Castilla-La Mancha.

Cum arată finalul de sezon în Segunda División

Dacă Granada pare acum mare favorită, lupta pentru al doilea loc promovabil se anunță una extrem de dură. Las Palmas are două jocuri complicate în finalul campionatului, o deplasare la Cartagena și un meci acasă cu rivala Deportivo Alavés, o posibilă întâlnire de totul sau nimic.

Până la deplasarea din Canare, Alavés o primește acasă pe Málaga, formație care încă păstrează foarte mici speranțe pentru o salvare miraculoasă de la retrogradare. Alavés nu e nici ea într-o perioadă grozavă: are doar o victorie în ultimele șase meciuri.

Eibar o va întâlni runda viitoare pe Sporting Gijón, care la rândul ei are ca miză salvarea de la retrogradare, pe care nu a obținut-o matematic. În ultima etapă, bascii merg la Huesca.

Levante, care nici ea nu se regăsește în acest final de sezon, va merge în deplasare la Villarreal B și va încheia campionatul cu Oviedo, acasă. Albacete, doar cu șanse teoretice la primele două poziții, mai are de jucat cu Ponferradina (d) și Mirandes (a).

Într-un clasament neoficial al ultimele 10 etape, toate cele șase echipe din fruntea campionatului stau modest. Astfel, Granada ar fi pe 6, Las Palmas pe 17, Alavés pe 9, Eibar pe 16, Levante pe 13, iar Albacete pe 11.

  • 3 echipe promovează în La Liga: primele două direct, iar a treia va fi decisă după un play-off jucat pe sistem semifinală și finală, ambele în dublă manșă.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!