Dani Olmo era eligibil să joace la FC Barcelona, care se confruntă cu mari datorii, până la data de 31 decembrie 2024, cu 80% din salariul lui Christensen, graţie unei excepţii care permite cluburilor să înlocuiască jucătorii care lipsesc lungi perioade de timp.
FC Barcelona, care a epuizat toate căile legale de atac pentru a prelungi înregistrarea ibericului până la 30 iunie 2025, a anunţat marţi că a cerut federaţiei spaniole noi licenţe pentru Dani Olmo şi Pau Victor. Potrivit presei spaniole, acest subterfugiu ar oferi clubului catalan răgazul de a-şi rezolva problemele.
Dani Olmo nu poate fi convocat la naționala Spaniei
Jucătorul nu va mai putea evolua pentru FC Barcelona până la soluționarea cazului. Ibericul are inclusă în contract o clauză potrivit căreia își poate încheie contractul cu gruparea catalană dacă nu se rezolvă această problemă și ar putea deveni liber.
Mundo Deportivo a dezvăluit că Dani Olmo ar putea profita de această clauză dacă nu se găsește o soluție, ținând cont că mijlocașul nu mai poate juca pentru naționala Spaniei în acest moment. Campionul european nu poate fi selecționat pentru că nu este înregistrat la niciun club în acest moment.
Catalanii pot pierde o avere din cauza lui Dani Olmo
FC Barcelona ar putea să piardă 263.000.000 de euro dacă fotbalistul care a marcat 6 goluri în cele 15 meciuri disputate pleacă în următoarea perioadă, anunță sport.es.
- 48 de milioane de euro ar trebui plătiți lui Dani Olmo în cazul rezilerii contractului, scadent în 2030.
- 55 de milioane de euro ar ajunge la RB Leipzig, club de la care a fost transferat fotbalistul
- 100 de milioane de euro ar fi pierderi în urma vânzării accelerate a lojilor VIP de pe Spotify Arena.
- Până la 263 de milioane de euro reprezintă taxa de transfer și valoarea de piață actuală.