Nu se atinge nimeni de ei! Nouă jucători de la FC Barcelona au clauză de 'doar' un miliard de euro

Nu se atinge nimeni de ei! Nouă jucători de la FC Barcelona au clauză de doar un miliard de euro Spania

FC Barcelona și-a asigurat viitorul în ceea ce îi privește pe tinerii fotbaliști de perspectivă ai clubului. 

Încă din 2017, de când l-au pierdut pe Neymar în schimbul a 222 de milioane de euro, sumă achitată de PSG, catalanii s-au asigurat că nu mai există marjă prin care să își piardă jucătorii de perspectivă dacă le-ar fi achitate clauzele de reziliere. Astfel, au apărut clauzele de un miliard de euro, sumă mult prea mare pentru orice club, care dă clubului de pe Camp Nou siguranța că rămâne în controlul transferurilor. 

Ultimul astfel de contract a fost semnat chiar în cursul zilei de miercuri, după meciul din Champions League cu Antwerp, scor 5-0. Alejandro Balde (19 ani) a semnat o înțelegere valabilă până în 2028, care are o clauză de reziliere de un miliard de euro. Fundașul de bandă se alătură astfel unei liste de alți opt fotbaliști cu astfel de clauze. 

Cei nouă jucători de la FC Barcelona cu clauză de reziliere de un miliard de dolari 

Ansu Fati (20 ani) - jucătorul împrumutat la Brighton a semnat un contract pe 20 octombrie 2021 valabil până în 2027, cu o clauză de un miliard de euro. 

Ferran Torres (23 ani) - transferat de catalani pe 28 decembrie 2021, fotbalistul adus de la Manchester City a semnat un contract valabil până în 2027, având clauza de un miliard. 

Raphinha (26 ani) - fotbalistul adus în vara anului trecut de la Leeds a semnat până în 2027. 

Jules Kounde (24 ani) - fundașul francez a semnat cu catalanii tot în vara anului trecut, un contract similar cu cel al lui Raphinha. 

Pedri Gonzalez (20 ani) - tânărul mijlocaș a fost primul fotbalist din lotul catalanilor căruia i s-a pus o clauză de un miliard de euro, înțelegerea fiind valabilă până în 2026. 

Ronald Araujo (24 ani) - cel de-al treilea căpitan al Barcelonei a semnat un nou contract în aprilie 2022, valabil până în 2026. 

Gavi (19 ani) - mijlocașul a semnat un contract până în 2026, având aceeași clauză de un miliard de euro. 

Noah Darvich (16 ani) - tânărul fotbalist german este primul care a semnat un contract cu o clauză de un miliard de euro fără să fie jucător la prima echipă, înțelegerea expirând în 2027. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!