VIDEO Nu te pune cu Gavi! S-a aruncat în fața unui adversar pentru a bloca șutul și s-a dat cu fața de teren! Imaginile momentului
FC Barcelona s-a deplasat la Bilbao pentru etapa cu numărul 25 din LaLiga.
Catalanii sunt pe primul loc în LaLiga, având o distanță considerabilă față de Real Madrid. Pentru partida de pe San Mames, Xavi Hernandez s-a bucurat de revenirea lui Robert Lewandowski în „primul 11” după ce polonezul fusese accidentat, însă Lewandowski nu a fost singurul „revenit”.
Gavi (18 ani), suspendat în etapa trecută pentru cumul de cartonașe galbene, a revenit pe teren și a fost trimis titular de antrenorul catalan. Mijlocașul a oferit și cea mai tare fază a primei reprize, care putea avea urmări serioase.
Gavi, trup și suflet pentru Barcelona
Faza s-a petrecut în minutul 23, când tânărul fotbalist, în încercarea de a-l împiedica pe Garcia să nu șuteze s-a aruncat cu totul în fața lui, încercând să atingă balonul cu capul, deși se afla extrem de aproape de sol. Gavi s-a lovit cu fața de teren în încercarea de a bloca șutul adversarului care i-a reușit cu succes, însă care îi putea aduce o accidentare serioasă.
The commitment from Gavi into winning every ball >pic.twitter.com/FwpH4i9m0X
— AX ⚡ (@barcaaxh) March 12, 2023
Carles Puyol a reacționat pe Twitter văzând acțiunea spaniolului, postând numele său alături de câteva emoji-uri cu mâinile sus, în semn de felicitări.
Gavi ????????????
— Carles Puyol (@Carles5puyol) March 12, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News