Până și antrenorul lui Alaves a zis-o dupa faza scandaloasă care a indignat Spania: „Nu e eliminare la Vitor Roque!” 

Până și antrenorul lui Alaves a zis-o dupa faza scandaloasă care a indignat Spania: „Nu e eliminare la Vitor Roque!”  Spania

Barcelona a câștigat cu 3-1 deplasarea împotriva lui Deportivo Alaves din etapa cu numărul 23 din LaLiga. 

Duelul de pe stadionul Mendizorrotza s-a încheiat cu victoria grupării blaugrana, după golurile marcate de Robert Lewandowski, Ilkay Gundogan și Vitor Roque. Pentru Alaves a marcat Samu, în minutul 51, când Barcelona conducea deja cu 2-0. 

Arbitrajul a reprezentat din nou o problemă și în această etapă, după ce în ultimele săptămâni a fost dur criticat, în urma deciziilor scandaloase de la Real Madrid - Almeria, 3-2. Brazilianul Vitor Roque a fost eliminat la nici 10 minute de la golul marcat, după ce a văzut două cartonașe galbene în decursul a cinci minute.

Cel de-al doilea, care i-a adus și eliminarea, a venit după o fază controversată. Roque primise balonul și putea pleca pe contraatac, Rafa Marin intrase prin alunecare, iar brazilianul a încercat să evite contactul, sărind, însă arbitrul a considerat că l-a faultat și l-a eliminat, sub privirile scandalizate ale catalanilor. 

Antrenorul lui Alaves s-a pronunțat în faza scandaloasă 

Luis Garcia, antrenorul lui Deportivo Alaves, a fost întrebat despre eliminarea lui Vitor Roque și s-a exprimat clar în acest sens, fiind de părere că brazilianul nu ar fi trebuit eliminat. 

„Am spus deja că la Vitor Roque nu este eliminare. Mi se pare că e o fază care se desfășoară extrem de rapid, însă în ceea ce privește cartonașele galbene nu se intră. Și e un lucru care ar putea fi verificat, ca VAR-ul să intervină la un cartonaș galben, care se vede că nu e cartonaș galben, care a fost extrem de clar și care să ducă la o eliminare. 

Dar VAR nu intervine, atunci contează ce a fluierat arbitrul”, a declarat Luis García conform sport.es

"Eliminare scandaloasă" a lui Vitor Roque la Alaves - Barcelona

"Eliminare rușinoasă a lui Vitor Roque" și "Meci marcat de eliminarea scandaloasă a lui Vitor Roque", au fost titlurile date de publicațiile catalane Mundo Deportivo și Sport după meciul Alaves - Barcelona.

Eliminarea lui Roque vine în contextul unei situații deja tensionate în Spania. În ultima vreme, Barcelona a acuzat în repetate rânduri anumite greșeli de arbitraj în favoarea rivalei Real Madrid.

Ce a spus Xavi Hernandez după eliminarea scandaloasă a lui Vitor Roque 

„Nu voi mai vorbi vreodată de arbitri, promit. Plătim pentru cazul Negreira. Nu mai e cazul să o spun eu, vedeți și voi deja. Cer doar să ne lase să jucăm, nu voi mai vorbi despre arbitri, plătim pentru cazul Negreira și nu voi mai comenta. 

Am o relație bună cu Ancelotti, poate a simțit vreo presiune din partea cuvintelor mele, însă nu are legătură cu el. Cu tot respectul, asta ar lipsi. 

Meciul a fost spectaculos, însă realitatea o vedem deja. Apoi mă omorâți, dar altă eroare, încă una. Sunt fericit pentru munca echipei, într-un meci extrem de complicat. Reacția grupului a fost senzațională, reacția pe care o așteptam în urma deciziei de a pleca. 

Am făcut un meci matur cu și fără balon. Nu voi mai spune nici cuvântul construcție, ne-ar fi plăcut să jucăm semifinala Cupei, însă ne va fi de folos să ne odihnim și recuperăm”, a declarat Xavi Hernandez conform sport.es. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!