FOTO Pas greșit pentru FC Barcelona la final de an. A făcut egal în derby-ul local, cu Espanyol, dar a rămas lider în La Liga
Meciul dintre FC Barcelona și Espanyol Barcelona s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Partida din etapa a 15-a din La Liga a fost marcată de multe faze spectaculoase, inclusiv două eliminări.
Formația antrenată de Xavi Hernandez a deschis scorul în minutul șapte prin Marco Alonso, scorul final fiind stabilit după pauză, în urma unui penalty transformat de Joselu.
Spre finalul partidei, FC Barcelona a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Jordi Alba, însă și adversarii au avut un jucător trimis la cabine. Inițial, Vinicius Souza și Cabrera au văzut cartonașul roșu din partea lui Antonio Mateu Lahoz, dar după consultarea arbitrajului video doar primul jucător a fost eliminat.
Marc-Andre ter Stegen, căpitan la Barcelona
Barcelona a anunțat acum că locul lui Gerard Pique pe lista căpitanilor va fi luat de portarul Marc-Andre ter Stegen. Germanul va fi a patra variantă, după Sergio Busquets, Sergi Roberto și Jordi Alba.
Marc-Andre ter Stegen este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Barcelonei. A sosit pe Camp Nou în 2014, de la Borussia Monchengladbach, pentru 12 milioane de euro. Alături de catalani a strâns 346 de meciuri și a cucerit numerose trofee, printre care o Ligă a Campionilor, Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor sau patru titluri în La Liga.
Clasament La Liga
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News