Presa catalană face o dezvăluire de senzație: un jucător de la Liverpool vrea să se transfere la FC Barcelona!
FC Barcelona pregătește perioada de transferuri din vară.
FC Barcelona a fost eliminată din UEFA Champions League de PSG, chiar dacă a avut avantajul rezultatului din tur, scor 3-2. Parizienii s-au impus la Barcelona cu 4-1 și au avansat în faza superioară a competiției, astfel că echipa lui Xavi rămâne doar cu ultimele meciuri din campionat pentru acest final de sezon.
Luis Diaz este dorit de FC Barcelona
Catalanii se gândesc deja la perioada de mercato din vară și se gândesc să transfere ”doi sau trei jucători” cu care să întărească echipa pentru sezonul următor.
Pe lista grupării blaugrana este și Luis Diaz (27 de ani), starul celor de la Liverpool, care ar fi tentat de o nouă experiență după doi ani petrecuți pe Anfield. Publicația catalană Sport, citată într-un amplu material de GOAL.com, scrie că sud-americanul ar vrea să se transfere la FC Barcelona.
Problema poate fi reprezentată doar de suma pe care Barcelona va trebui să o plătească în schimbul lui Luis Diaz, care mai are contract până în 2027 cu Liverpool.
Între 120 și 145 de milioane de euro cere Liverpool pentru a renunța la serviciile columbianului. În aceste condiții, transferul ar părea greu de realizat, în condițiile în care catalanii trec printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar.
Columbianul a fost achiziționat de Liverpool în ianuarie 2022 de la FC Porto, pentru 47 de milioane de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau pe winger-ul ”cormoranilor” la nu mai mult de 40 de milioane de euro.
Cifrele lui Luis Diaz:
FC Porto: 125 de meciuri jucate, 41 de goluri înscrise, 19 assist-uri
Junior FC: 106 meciuri jucate, 20 de goluri înscrise, nouă assist-uri
Liverpool FC: 89 de meciuri jucate, 24 de goluri înscrise, 12 assist-uri
Barranquilla FC: 42 de meciuri jucate, trei goluri înscrise, un assist
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News